Adisib: Marea incercare

Eu aveam un MTB hardtail cu furca fixa, de la fratele meu mai mare, cu care mergeam peste tot, iubirea copilariei mele daca vreti. Cosmin avea un MTB full-suspension cumparat de la Metro, iar Andrei tocmai ce isi cumparase un Neuzer Altrix, bicicleta buna, pe langa ale noastre.
In vara aceea am reusit sa mergem pana in Rasinari si de cateva ori pana la Curmatura, eram uluit de frumusetile zonei. Pana intr-o zi cand am spus: “maine mergem la Paltinis !”. Cei doi s-au indoit la inceput de acest lucru dar au acceptat. In acea dupa-masa ne-am apucat sa ne pregatim biciclete in spatele blocului si sa ne facem planul.
Din pricina varstei si a necunostintei, am hotarat sa mergem pe Santa, drum celebru in lumea Raliurilor care era in intregime macadam cu foarte multe pietre.
A doua zi, trezindu-ma foarte devreme, dupa o noapte lunga cuprinsa de emotii si ore nedormite m-am dus sa-mi pregatesc mancarea, apa si ceva haine de schimb. Ne-am intalnit toti pe la 8:30 si la 9 am plecat spre necunoscut . Ajungand la Gradina Zoologica , putin obositi , ne-am hotarat sa o lasam mai moale.
Ajunsi in Rasinari , cabana Curmatura parea foarte aproape dar totusi atat de departe… Trecusem de Curmatura si o luasem pe cel mai celebru drum de macadam din Sibiu , Santa.
Am mai urcat un pic, dupa care am facut o pauza destul de mare, sa ne recapatam puterile. Pauza se terminasera, era timpul sa ne urcam din nou pe biciclete, am mai urcat vreo 5km din totalul de 16 km pe care ii are Santa si deja spuneam: “nu mai avem mult, haideti”. Dupa vreo 1 km realizasem ca nu mai aveam ochelarii de soare primiti cadou de la verisoara mea preferata, asa ca mi-am spus “trebuie sa-i gasesc”.
Le-am spus celor 2 sa ma astepte, ca ma intorc dupa ochelari. Andrei mi-a oferit bicicleta lui si n-am stat pe ganduri, am luat-o si am plecat. Ajung intr-o curba pe care noi am decis sa o urcam pe o scurtatura, ma dau repede jos de pe bicicleta si zaresc o stralucire printre frunze, erau ochelarii.
Am urcat inapoi in sa, si m-am intors la prietenii mei, care ma asteptau cu nerabdare. Urcam ce urcam, dar drumul devenea din ce in ce mai dificil de urcat, erau bolovani pe drum, de la ploile torentiale. Oboseala si-a facut aparitia prima data la Cosmin, eu ii tot repetam “dupa urmatoarea curba sigur ajungem , nu ceda !” desi noi mai aveam foarte mult . Dupa ceva timp am mai facut o pauza de hidratare .
Cosmin a decis sa mearga pe langa bicicleta, am mers si eu putin pe langa bicicleta , dar entuziasmul meu m-a facut sa urc in sa si sa incep sa pedalez. Andrei a ramas in urma cu Cosmin, iar eu pedalam pe bolovani ca un nebun. Era deja ora 2, soarele ardea din ce in ce mai tare, dar nu m-am oprit.
Dupa scurt timp m-am hotarat sa-i astept pe cei 2, sa mancam si sa ne odihnim putin. Dupa ce am mancat am ajuns la tabara de vacanta “Santa”, mai aveam de urcat vreo 5 km iar Cosmin tot repeta “eu nu mai pot” , iar eu cu aceeasi replica ” nu mai avem mult!”. Drumul devenea mai bun, eram foarte bucuros fiindca prietenul meu Cosmin s-a urcat din nou pe bicicleta.
Ne-am intalnit cu un echipaj al jandarmeriei, i-am intrebat daca mai e mult pana la Paltinis, ei ne-au zis ca mai avem, ne-au luat un pic la misto, dar nu mi-a pasat. Am continuat, dupa ceva timp observ ca soarele se ascunde dupa nori, am spus “haideti sa nu ne prinda ploaia in padure”. Dupa cateva zeci de minute incepuse sa fulgere, dar norocul nostru, in departare se zarea soseaua. Am pedalat in delir pana la sosea, bucuria era foarte mare :”Am ajuns!”.
Am mers pana la partie, spre norocul nostru, a inceput ploaia cand am ajuns la adapost. A plouat in jur de 20 de minute, dupa care s-a oprit. Cand am plecat de acasa am spus ca vom cobori tot pe Santa, dar dupa ce a plouat am decis ca ne va fi imposibil, asa ca am luat-o pe sosea. Dupa 10 minute de coborat in viteza, ne oprim sa ne stergem pe fata, ca nu mai vedeam de la apa care a sarit de pe sosea. Coborarea a fost ceva de vis, n-am mai mers cu asa viteza niciodata, dar nu imi era frica decat in curbele foarte stranse, entuziasmul era inca de fata.
Cand am iesit din Rasinari eram sleit de puteri, dar am continuat. Culmea, puterile lui Cosmin au revenit dupa coborare, mergea ca niciodata, atat de tare incat ne-a lasat in urma pe mine si Andrei pana la Zoo, iar de acolo a mai fost doar un pas catre casa .
Dupa aceasta drumetie, au urmat multe altele. Dar curiozitatea si entuziasmul de a cunoaste nu au disparut, iar pasiunea mea de a pedala a devenit din ce in ce mai mare.
In prezent eu cu Cosmin continuam sa cautam trasee si poteci noi, pentru a ne imbunatatii stilul de mers si de a ne potolii setea de adrenalina si cunoastere.