Badescu Fanel

Imi aduc aminte, cand aveam 3-4 ani, ma dadeam pe bicicleta mea cea draga si nu ma puteam desparti de ea, dupa care am avut un pegas pe care tatal meu l-a cumparat de la un vecin ai caror copii crescusera prea mari pentru a merge cu ea, un model cu seaua lunga si coarnele putin altfel decat cele obisnuite.

Primul traseu mai lung l-am facut impreuna cu tatal si fratele meu pana la bunici, la aproximativ 10 km de oras. La intoarcere aveam o vale destul de abrupta, iar bicicletei mele i-a sarit lantul si nu mai puteam frana in niciun fel.

Nu-mi mai aduc aminte cum m-am oprit, cred ca m-a prins fratele meu care venea din spate cu bicicleta lui.

Apoi a venit o zi cand s-a stricat si am ramas fara bicicleta…Alaturi de bicicleta am simtit ploaia si vantul toamnei in fata si caldura caniculara a verii. Am simtit vantul bland care te racoreste primavara ca o briza, am simtit febra miscarii si incetul cu incetul am inceput sa simt ca devin unu cu bicicleta.

Mi-ar placea sa am si acum o bicicleta, pe care sa ma pot urca si sa evadez din orasul acesta zgomotos si aglomerat, spre padurea din afara orasului, sau pur si simplu spre… fericire si relaxare.

Imi doresc foarte mult sa las pentru cateva ore  rutina zilnica, sa ma eliberez de stresul de la serviciu  si sa redescopar placerea de a ma plimba cu bicicleta asa cum o faceam ori de cate ori aveam ocazia in copilarie, cand nici o ulita sau poteca nu ramanea nestrabatuta.

Fetitei mele i-am cumparat de curand o bicicleta mica deoarece ii placea tare mult si plangea ca vrea una. Si deja nu se poate desparti de  bicicleta si in parc si in casa, peste tot… O noua aventura pe doua roti este la un pas de debut si cine stie cat roata se va mai invarti…