Balan Sorin:”Un partener de drum lung”

Am depăşit cu puţin 50 de ani ca vârstă. Energia îţi mai scade, “motoarele” funcţionează la o turaţie mai redusă, devii puţin mai “leneş”, într-un cuvânt începi să te schimbi. Dacă până la 50 de ani eşti căutat de persoane mai tinere decât tine care îţi doresc compania, după 50 cauţi tu persoane mai tinere care să te accepte ca prieten. Fiecare dintre noi încearcă să se menţină în formă, să-şi păstreze tinereţea sufletească şi cea fizică.

Mi-au plăcut de când eram copil jocurile cu mingea, nu doar să le privesc, ci să le practic. Bineînţeles că fotbalul a fost pe primul loc până la o vârstă, după care au urmat altele printre care şi tenisul. Cum făceam rost de câţiva bănuţi mergeam cu prietenii, închiriam un teren la “23 august”,lângă patinoar, şi băteam mingea timp de mai multe ore. Fără profesor, fără să obosim, totul din plăcere.

După ce-ţi întemeiezi o familie, te gândeşti ca activităţile sportive, recreative să le faci împreună cu soţia şi copiii. Acesta este un motiv pentru care am ales un altfel de activitate sportivă, de mişcare în natură, şi anume mersul pe bicicletă. În ultimii 5 ani de când avem bicicletele, împreună cu soţia mea, avem la activ peste 10.000 km. Nici nu ştiu dacă este mult sau puţin, uitându-mă la alţii. La început, să facem 30 km în şa nu era uşor.  Ne întorceam acasă, după fiecare cursă, cu dureri ale “şezutului”(din cauza şeii) şi ale podurilor palmelor (din cauza sprijinului în ghidon).  Asta a fost, acum nu ne mai doare nimic, pedalăm şi admirăm locurile superbe prin care trecem în ţară sau în afara ei.

Am profitat de minunatul peisaj pe care ni-l oferă ţara noastră şi am călătorit pe şosele sau drumuri forestiere uitate de lume în zona Cazanelor Dunării, pe Transfăgărăşan, Vatra Dornei-Călimani, zona Întorsura Buzăului, munţii Măcinului, plaja Corbu, faleza Mării Negre Costineşti-Eforie, Transalpina, Valea Cernei, zona Cluj, creasta munţilor Baiului, creasta Bucegilor (Babele-Dichiu).

În vacanţele pe care am reuşit să le facem în afara ţării, bicicletele ne-au însoţit peste tot, în Slovenia, Italia, Ungaria, Slovacia şi ca o cireaşă de pe tort…Austria. În vara lui 2010 am facut o tură de 375 km pe aşa numitul traseu Salzkammergut, cu plecare din Salzburg şi cu parcurgerea a nu mai puţin de 9 lacuri de munte.

Rămâi cu multe amintiri de neuitat, cu bune şi rele, căci la drumuri aşa de lungi apar şi clipe de cumpănă. Pe traseul Orşova-Moldova Nouă, după ce treci de Cazanele Dunării şi de localitatea Dubova, drumul urcă puţin în serpentine, apoi coteşte la dreapta, iar după curbă se deschide o privelişte de-ţi taie răsuflarea. Vezi Dunărea de-a lungul ei, în toată splendoarea, ca şi cum a-i fi într-un avion ce o survolează.

În Austria, pe un drum forestier de vreo 4 m lăţime, ce însoţea un râu tumultuos, am fost blocaţi de un excavator care consolida drumul rupt de şuvoaiele de apă. Excavatoristul, un tânăr la 27-28 de ani, cu un cercel în ureche, ne-a făcut semn să trecem pe lângă utilaj, pe o porţiune de 40 cm dintre maşinărie şi prăpastia din stânga unde era apa. Am dezechipat bicicletele de bagaje, a trecut soţia mea fără bicicletă şi fără bagaj, apoi eu  pe rând cu câte o bicicletă în braţe iar bagajele la sfârşit. M-au cam trecut transpiraţiile !

Am avut şi zile neplăcute din punctul de vedere al vremii. După un popas în Bad Ischl (Austria) am plecat pe la ora 14.00 spre Ebensee, cam 24 km de pedalat. La plecare a început să plouă mocăneşte şi am fost nevoiţi să pedalăm spre destinaţie, echipaţi fiind cu pelerine de ploaie. Am ajuns la motel uzi fleaşcă şi cam înfriguraţi. Motelul… de mâna a doua, fără prea multă căldură, de fapt era sfârşitul lunii iulie. Până a doua zi de dimineaţă încălţămintea şi şosetele nu s-au uscat şi am fost nevoiţi să plecăm la drum gata uzi. Ca orice român inventiv ne-am gândit cum să ne protejăm încălţămintea de apă. Ne-am pus în picioare şosete uscate, apoi am băgat picioarele în nişte pungi de plastic pe care le-am legat în jurul gleznei cu leucoplast din trusa de prim ajutor. “Protecţia” a durat doar vreo jumătate de oră, pentru că apa intră peste tot, nu ţine cont de nimic. Ploaia nu se oprise  şi–am continuat “distracţia” până la Weyregg, următoarea destinaţie, unde am ajuns în jurul orei 15,00. Aici am intrat într-o “Billa” şi am cumpărat folie pentru alimente cu care ne-am bandajat picioarele pline de apă. Mai aveam de mers încă 7 km în urcare pînă la ferma austriacă unde făcusem rezervarea. Am dat aici de căldură, hainele le-am uscat în camera tehnică care avea o centrală imensă, până a doua zi totul intrând în normal.  A plouat mai mult de 24 de ore continuu, exasperant.

Pedalând pe Transalpina, drumul ce leagă Sebeş de Novaci, am trecut de Rânca, o staţiune de schi din judeţul Gorj. Şoseaua nouă cu asfalt perfect ne-a dat posibilitatea să coborâm vertiginos la vale pe serpentine. Am atins 59 km/ora !  Cu atât am reuşit eu să merg cel mai repede cu bicicleta.

Uitându-ne în urmă, ne minunăm şi noi câte locuri frumoase am reuşit sa vizităm având ca partener de drum bicicleta. Ne-am bucurat de fiecare excursie în parte şi ne-am gândit să împărtăşim sentimentele noastre şi altora, mai ales că este în natura omului să povestească prietenilor ce a făcut şi ce a văzut.

================

Această poveste participă în concursul Încalecă pe-o şa şi spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete și 8 vouchere pentru accesorii de bicicletă oferite de magazinul Veloteca.