Botei Nicolae-Daniel: Un drum de neuitat

Sunt din Sibiu, iar pentru realizarea studiilor superioare m-am mutat la Cluj.

Povestea mea începe la sfârşitul anului universitar, în urmă cu 2 ani – adicaă 2009. Personajul care mă v-a însoţi în această poveste este „Ponelul”.

*Ponel = Bicicleta.

Până în primul an de facultate eram doar un simplu ciclist urban, având la activ o singură plimbare care avea ca şi distanţă puţin peste 50km. Odată mutat la Cluj, s-au mai schimbat obiceiurile, am început să pedalez prin împrejurimi, chiar şi la peste 100km distanţă. Să ne-ntoarcem însă la poveste.

Drumul de la Cluj la Sibiu.

Era o zi însorită, 24 iunie 2009. Bani să mă-ntorc acasă nu mai aveam, iar pe Ponel nu îl puteam lasa la Cluj, asta în condiţiile în care contractul de chirie expira la finele lunii. Am luat decizia să-mi  iau bagajul pe care-l mai aveam, (pentru că până atunci reuşisem să-mi duc din lucruri cu trenul) ca mai apoi să parcurg distanţa de 180km, până la Sibiu, pe bicicletă.

Sună tentat, însă pentru unul fără experienţă sună şi mai şi… Am evitat plecarea pe ziua fiindcă în mintea era să nu mă „bată soarele-n cap”. Aşadar am luat hotărârea de a pleca mai spre seară – în jur de  ora 17. Până să plec am împrumutat un 10 lei din care mi-am luat provizii: două supe rolton, pe care le-am preparat şi le-am pus într-un termos, o ciocolată şi o sticlă cu apă. Alături de aceastea în ghiozdan am mai pus un hanorac şi o pelerină de ploaie.

Am încălecat pe şa şi de aici porneşte călătoria.

Pe acea vreme locuiam în chirie undeva la marginea clujului într-un cartier numit Bună Ziua.

Cu spuneam, ora de plecare 17. Nici nu plecasem bine că deja mă loveam de primul obstacol, Dealul Feleacu şi tirurile ce-l tranzitau. Nu este un deal exagerat de lung şi nici exagerat de înclinat, dar devine o adevărată provocare în moemntul în care tirurile trec pe lângă tine, iar Dacile 1300-1310 te claxonează. Nu l-am traversat din prima, a fost nevoie de cel puţin două opriri. Am şi zis: „orice ar fi până dimmineaţă voi ajunge acasă”. Ulterior aveau să-mi fie confirmate spusele. Pentru a avea un traseu liniştit, cât de cât mai lipsit de trafic aglomerat, un cunoscut mă îndrumase să fac această călătorie pe direcţia Alba Iulia – Blaj – Copşa – Sibiu. Zis şi pedalat.

Până în Alba Iulia totul a mers cât se poate de bine. Aici şi acum îmi aduc aminte că am făcut o stânga de la drumul principal ca să o iau în direcţia Blaj. Noaptea venise peste mine, lumini nici că existau pe margineau străzii, noroc cu frontala şi din când în când cu farurile de la maşinile ce treceau pe lângă mine în depăşire. Simţeam oboseala cum trage de mine, pedalam de ceva ore bune, cred că erau vreo 4 deja. N u mai aveam un ritm constant. La un moment-dar trec printr-un sat unde la marginea străzii erau ceva băieţii şi fete pe bicicletă. Trec de ei, când de-odată sunt urmărit de unul dintre acei băieţi. Mă ajunge din urmă şi-mi adresează o întrebare: „ Ai fugit de acasă?, i-am răspuns politicos NU, şi am fost lăsat în pace.” La foarte scurt timp vremea s-a stricat. Tunetele acompaneau decorul, în timp ce primii stropii mă loveau în faţă şi-n creştet. De aici nu a mai fost decât un mic pas până la o „ploaie torenţială”. Pentru ca toate să meargă şi mai „bine” roata din spate ajunge să facă pană. M-am dat jos, am împins frumos Ponelul până la prima benzinărie (cam la 1km), pentrua  putea vulcaniza camera. Am împins în jur de un sfert de oră, timp care, credeţi-mă, era echivalentul la o oră dacă este să adăugăm oboseala şi ploaia.

Ajuns la o benzinărie, am luat loc pe o bordură şi am înlocuit camera. Din pompă, de la nişte „domni cu ceafă lată” îmi aud nişte replici demult fumate „băiatu, vezi că ai pană şi la roata din mijloc”. În fine, peste tot avem uscături. Am trecut şi peste acest obstacol, pe care la acea vreme l-am considerat cel mai mare. La foarte scurt timp am ajuns şi în gara din Blaj. După cel întâmplate pe distanţa Alba Iulia – Blaj, am decis să staţionez şi să plec spre Sibiu cu primul tren. Povestea de pe tren nu ar intra aici, aşa că o lăsăm pentru altă ocazie.

Bine-ai ajuns în Sibiu.

25 iunie. Am ajuns în Sibiu undeva la ora 6 dimineaţa. Deşi pare c’aş fi ajuns acasă, drumul nu se-ncheie aici. Dat jos din tren ascultam la mp4 postul public de radio, de unde aflam că Michael Jackson a murit. Ascultam atent jurnalul de ştiri când, într-o interesecţie ne acrodând  prioritate am fost „luat” pe sus de o maşină.

- Mai în amănunt: maşina venea din dreapta, iar când am observato m-am aruncat de pe bicicletă. A fost prea târziu, am fost lovit în aer, iar Ponelul intrase sub maşină. Eu nu păţisem nimic, dar braţele furcii erau strâmbe şi roata de faţă la fel, maşina urcase pe ele.

În cele din urmă călătoria s-a finalizat la secţia de poliţie, de unde m-am ales c-un avertisment. Avertisment a fost şi această călătorie. Şi nu am să uit, atâta timp cât nu sunt de-adevăratelea pregătit, mai bine evit astfel de călătorii, deoarece, cine ştie, poate că astăzi în urma celor întâmplate, nu aş fi ajuns să mai scriu aceste rânduri.

Iar pentru că am încălecat pe-o şa, aici se-ncheie şi povestea mea.

Daniel Botei