Campeanu Magdalena: Fetița și bicicleta

A fost odată ca niciodată o fetiță cu care își dorea o bicicletă. În fiecare după-amiază, privea la alte copilițe care se plimbau cu bicicletele lor și își imagina că merge și ea cu bicicleta. Iar visul ei creștea de la zi la zi, ca un aluat ce dospește, se întindea în ungherele ființei ei, devenind o dorință intensă. O bicicletăăă! Și iată că, tocmai când a împlinit vârsta de 11 ani, fetița a primit o bicicletă înaltă, albă, minunată. Dovadă că fusese perseverentă în visele ei, iar părinții s-au lăsat înduplecați. Fericirea fetiței a fost de necuprins în cuvinte, atunci când a atins cu emoție ghidonul jucăuș, cadrul metalic, de un alb imaculat, apoi șaua ce o invita să urce pe ea. O bicicletă a ei!

Dar pentru nu știa să meargă pe frumoasa bicicletă, iar aceasta nu se lăsa condusă așa ușor, s-a ales cu multe vânătăi, coate julite și cucuie. În cele din urmă, bicicleta a fost îmblânzită, iar fetița s-a avântat pe străzile întortocheate din jurul blocurilor. Și atunci să vezi!

Libere și de neoprite, cele două au început să colinde străzile ore în șir, fără să mai știe de odihnă, de îngrijorarea părinților, de alte activități. Cu ajutorul bicicletei, fetița și-a făcut prieteni noi. Poate și pentru că fiind foarte încântată, zâmbea tuturor oamenilor din calea ei. Cu inima larg deschisă, îi saluta pe toți cei care vroiau să îi primească surâsul și dragostea de viață. Nu era un secret că fetița se simțea iubită de Soare, care o alinta cu razele lui pe obraz, de Vânt care îi împletea codițe în păr și îi șoptea tainic la ureche: “Nu mă lăsa să te prind!”. Când obosea, fetița se oprea cu bicicleta pe o fâșie de iarbă și contempla dansul norilor, ce se uneau cu măreție deasupra creștetului ei. Rămânea fascinată, ore în șir, de albastrul cerului, de foșnetul înțelept al copacilor, apoi se urca cu mult elan pe șugubeața bicicletă, căci toate acestea o făceau să se simtă liberă. Într-o zi, lanțul bicicletei s-a stricat și tare s-a mai supărat fetița. Noroc că unul dintre amicii fetiței și-a chemat tăticul care a rezolvat problema, într-o clipă. Și fetița a pornit, iar, să facă ture, după ture prin cartierul bicicletelor.

Iar un pui de curaj, ce alerga încoace şi încolo prin lume, şi-a găsit sălaş în sufletul fetiței. Şi a început să îi dea acesteia idei din ce în ce mai trăznite. Și pentru că între ea și bicicletă, exista deja un soi de complicitate, fetița a început să meargă fără să se mai țină de ghidon, apoi să închidă ochii, să se ia la întrecere cu alți bicicliști, mult mai experimentați. Astfel că, într-una din zile, atât fetița cât și bicicleta erau să fie spulberate, de o mașină al cărui șofer nu a băgat de seamă, aerul jucăuș al celor două. Noroc că bicicleta a ascultat de fetiță, când aceasta a tras repede de ghidon și s-au prăbușit în partea opusă a automobilului. Atunci a înțeles fetița că nu poți lua totul în joacă, mulțumind că s-a ales doar cu zgârieturi ușoare.

Ani au trecut, iar bicicleta a devenit mică pentru fetița cu picioare lungi. Așa că draga de bicicletă a fost încredințată unui băiețel, care s-a grăbit să o modernizeze. În prezent, fetița continua sa traiască într-un colțișor din inima femeii care a devenit. Iar de de ceva timp, a început să viseze, din nou, la o bicicletă, una la fel de frumoasă ca cea din copilăria ei, pe care, cu siguranță, o va iubi la fel de mult.