Chiosa Costel: “80 km dus-intors”

Chiosa Costel

Secţiune: Cea mai bună poveste scrisă de un băiat

80 km dus-intors

Salutare,

Într-o sâmbătă din primăvara lui 2010 ne-am organizat 12 băieți și o fată să mergem în plimbare cu bicicletele prin munții Măcin (noi fiind din Galați).La sfărșit am făcut un calcul (am avut și un GPS cu noi) și am ajuns la concluzia că am pedalat aproximativ 80 de km. Recunosc că a fost prea mult dintr-o dată pentru noi care nu eram obișnuiți. Puțini dintre noi mergeau cu bicicleta zilnic și aceasta în oraș.  Am mers pe aproape toate tipurile de teren: carosabil, drum de țară și drum de munte.

Ca să ajungem în Măcin din Galați a trebuit să traversăm Dunărea cu bacul la ora 9 dimineața.Nu am mers prea mult că deja au început durerile la partea dorsală: nici unul dintre noi nu eram obișnuiți să parcurgem distanțe mai mari de 5 km cu bicicleta. Nici unul dintre noi nu se aștepta să fie și o plimbare dureroasă și nu ne-am pregătit cu altceva pentru a atenua șocurile transmise de șa.Bicicletele cu care am fost erau de toate felurile: unele fără suspensii, altele hardtail și fullsuspension, însă nu erau performante.Am mers km buni pe stradă. Când nu trecea nici o mașină ne înșiram pe toată lățimea străzii, mergeam fără mâini și ne urcam cu picioarele pe cadru. Desigur că am făcut pauze de odihnă printre care și una de făcut o pană.

Apoi am ajuns pe drumul de țară, ne-am „ferit” de praful ridicat de mașinile care treceau pe lângă noi, am făcut poze și am ajuns la poalele muntelui.Am început urcarea și cu nerabdare am așteptat să facem pauza de masă. La pauza de masă ne-am întâlnit cu 3 băieți din Brăila care faceau downhill pe distanțe scurte, dar aveau cu ce. În timp ce noi mâncam liniștiți am auzit o pocnitură din zona unde se dădeau la vale băieții, după care ii vedem venind cu o bicicletă la care camera explodase: unul din ei intrase într-un copac.După ce ne-am verificat bicicletele am pornit din nou la drum. Nu a durat mult și cauciucul pe față de la bicicleta mea a început să se lase și am facut pauză de schimbat camera pentru că intrase un spin.Am ajuns să coborâm drumul de munte cu serpentine, dar ne-am oprit pe la jumătate pentru că unul dintre noi (Roberto) căzuse pe margine în urzici.

După ce am coborât ne-am oprit pentru o pauză, ne-am bucurat de super-senzațiile trăite, am așteptat pe cei care au mers mai încet și nu au vrut să riște, am făcut poze și ne-am pregătit emoțional pentru coborârea în linie dreaptă ce ni se arăta în față. În această ultimă coborâre mai spectaculoasă, Roberto (da, același care căzuse în urzici) când era în curbă s-a gândit să privească înapoi. Astfel a reușit să îndoaie coarnele și roata de pe spate pe care le-am îndreptat acceptabil.Nu ne-am întors pe același drum pe care am venit așa că am consultat din nou GPS-ul și săteni pentru a ne îndruma către Galați. Întoarcerea a fost cea mai durereoasă pentru toți din cauză că pe drum drept nu puteai să mergi tot timpul în picioare și eram nevoiți să ne mai așezăm pe șa.După ce am trecut Dunărea cu bacul de la Brăila nu am mai putut pedala din cauza durerilor și am chemat un prieten care are dubiță.

Senzațiile cele mai tari au fost la coborare pe drumul de munte cînd în curbe nu știai ce urmează, putând să intri într-o baltă de noroi sau în urzici (ceea ce s-a și întâmplat).

Dacă doriți puteți urmări filmulețul făcut în urma acestei peripeții:

http://vimeo.com/12048905

După această ieșire am fost „bolnav” de bicicletă: cred că o lună întreagă m-am uitat pe internet la biciclete.

Vă mulțumesc!