Claudia Max: Era o zi oarecare.

De fapt, parea a fi o zi oarecare: cafeaua de dimineata, drumul spre birou, schimbul de amabilitati cu domnul de la paza, liftul care refuza sa vina…apoi  statul cu ochii in laptop 8 ore…stiti si voi. Cea mai clasica zi de munca, la birou.

Apoi spre seara, un telefon: “Draga mea, te iau eu de la serviciu. Vreau sa mergem undeva…” Misterios mesaj, dar din pacate usor de estimat ce ascunde: o tura de shopping printr-un mall supraaglomerat(bleah!)…sau un film(déjà mai bine)…sau cina la un restaurant(din ce in ce mai bine).

Surpriza a fost insa absoluta: am mers la un magazin de biciclete sa…chiar asa…sa ce?! Poate sa-mi iau un maieu sexy de viitoare biciclista? Mda, asa ceva chiar nu am. Nu ca mi-ar trebui, dar cine stie cand va fi nevoie de el. Sau…o…un…chiar nu am idée ce as putea sa caut eu la un magazin de biciclete! Serios, acum! Macar la shopping, in mall, imi luam ceva cat de cat util(de exemplu, a cincea pereche de sandale maro, fara toc, sau o bluza cu dantela, nude, cum am vazut ca se poarta, sau o fusta cu buline, sau…)…

“Ti-am luat o bicicleta!”

O ce?! Cui? Mie? De ce? Sa ce? Cand? Unde? Cum?…Vai, mie!…

Ultima data cand am pedalat, a fost pe la vreo 6 ani, cand dupa ce scapasem de rotile ajutatoare si eram foarte mandra de performantele mele, am abandonat rapid ideea de bicicleta, pt ca Pegasul meu parea mic, iar parintii mei nu au vrut sa-mi ia, in schimb, o bicicleta cu viteze, cum avea vecinul de la 3.

Cam atat.

Patine cu rotile, poate ar fi o idée. Sau o trotineta. Roz. Sau niste pantofi cu toc ametitor…Sau…STOP! Trebuie sa ma focuses pe situatia zambitoare, plina de entuziasm si nemaincapandu-si in piele de mandrie, din fata mea. Deci…bicicleta?!!!!!! Sa…unde? Si cu cainii vagabonzi cum ma voi descurca? Cu masinile? Unde o voi tine? Vai, mie, din nou!

Si totusi, cand am vazut-o trebuie sa recunosc ca mi-a placut: rosie, robusta(cred ca se va descurca cu cainii)…frumoasa, ce mai! A mea. Uau!

Am bicicleta!!!

Cred ca amintirile/frustrarile din copilarie au cantarit mult. Si faptul ca da, mersul pe bicicleta nu se uita niciodata. Ca toamna arata mai bine, vazuta de pe bicicleta. Ca am cunoscut oameni noi, interesanti. Ca pot sa urc 8 etaje de bloc, pe jos, fara sa cad lata la destinatie. Ca stau mult mai mult in aer liber. Ca pedalez tantosa in spatele prietenului meu, si ca uneori ii semnalizez cu soneria ca inca sunt acolo. Ca am descoperit o categorie noua si foarte ofertanta de accesorii(mersul pe bicicleta nu m-a schimbat chiar intr-atat incat sa uit de fashion-ista din mine)…

Desigur ca Bucurestiul nu este un fel de Rai al biciclistilor. Din contra. Desigur ca gropile, traficul, pietonii neglijenti sau needucati, cainii, masinile parcate pe piste, bordurile inalte, poluarea sau lipsa timpului liber sunt niste hopuri uneori greu de neglijat. In asemenea momente insa multumesc pentru faptul ca am suspensii bune, accelerez si sar peste ele. La ce sa fie buna o MTB daca nu la abordarea terenului accidentat? J

Si stiti ceva? Nu, nu avem o cultura a bicicletelor, dar o vom avea. Se vor obisnui si soferii si doamnele in varsta cu noi. Vor inteleg ca nu vrem sa fim un obstacol pentru nimeni ci doar sa traim frumos si sanatos. Nu prea avem timp liber, dar o plimbare cu bicicleta, pe inserat face mai bine decat 5 emisiuni proaste, la tv.  Exista trasee prin oras, dar si pe la munte. Exista vacante pe bicicleta. Si mai exista oameni minunati cu care poti impartasii o pasiune.

Am bicicleta si imi amintesc cu drag de ziua aceea care parea atat de obisnuita. Ziua in care o mare dragoste a aparut in viata mea. Rosie, robusta…frumoasa, ce mai!