Dogaru Floretina

Copil fiind parintii ma trimiteau in toate vacantele la tara, acolo toti copii aveau biciclete, fiind si cel mai rapid mijloc de deplasare in sat. Doar eu stateam si ma uitam la ei pentru ca nu aveam bicicleta. Uneori o mai imprumutam de la unchiul meu dar fiind foarte mare ma deplasam cu greu pe ea, tot timpul aveam genunchii juliti, iar picioarele mele erau vinete de la cazaturi.

Parintii nu aveau bani pentru a-mi cumpara o bicicleta. Mai tarziu un var a adus o bicicleta la tara dar pentru scurt timp pentru ca a vandut-o apoi pentru a-si cumpara o masinuta teleghidata. Adolescenta fiind, imi placea se merg cu bicileta la tara dar tot asa o imprumutam de la rude.

Acum ceva timp am primit in dar o bicicleta pentru ca deja am un baiat de 14 ani, am hotarat sa mergem amandoi cu ea. Dar intr-un sfarsit de saptamana am hotarat sa mergem la tara, fiul meu a vrut sa sa laude la varul lui cu bicicleta noastra, asa ca a insistat sa o luam cu noi la tara, zis si facut. Am plecat la tara cu bicleta dar nu am mai reusit sa mai venim cu ea inapoi, intrucat el si varul lui au plecat cu bicicletele sa se plimbe si s-au intalnit cu alti baieti. Au hotarat sa mearga sa faca intrecere cu bicicletele unde credeti? Chiar pe un deal. S-au apucat sa se dea de pe deal pana in vale, dar in vale erau case. El s-a bazat pe propriile forte si pe bicicleta, dar nu a pus si faptul ca viteza.  Asa ca atunci cand i-a venit randul s-a dat cu bicicleta din varful dealului, dar viteza care a prins-o pe la jumatate nu prea a mai putus sa faca nimic decat sa se opreasac in vale intr-un stalp. A intrat, norocul lui, cu bicicleta direct in stalp, si-a rupt mana a avut cateva lovituri la cap, am ajuns de urgenta la spital cu mana rupta, ne-am speriat de moarte , bicicleta a fost praf.

Asa ca din bicicleta mea mult dorita am ramas iar fara bicicleta. De aceea imi doresc foarte mult o bicicleta numai a mea, nu o mai dau nimanui… dar de unde norocul asta? Asta este povestea mea mi-am dorit prea mult ceva si nu a fost sa fie.