Elena Vizir: Mâine voi fi campion

E dimineata. Un clinchet ca de clopotel o scoate pe mami din bucatarie. Iese grabita, îndreptându-se spre usa apartamentului, crezând ca a venit cineva.

– Mami, unde pleci? N-ai vrea sa te duc cu taxiul? Haide, urca!

E Mihaita. O face pe taxistul, apasând pe soneria tricicletei. Mami se întoarce râzând în bucatarie. Ce mai glume îi vin în cap baiatului ei…

Dupa micul prânz, urmeaza plimbarea în parc. Mihaita si catelusul Botic lustruiesc „masina”: Mihaita o sterge cu o cârpa, iar Botic o linge, apoi îl linge si pe Mihaita, latrând bucuros.

În parc, Mihaita are o multime de cunoscuti de vârsta lui, si toti au câte un mijloc de transport: o masinuta cu pedale, o trotineta, o tricicleta… unul are chiar bicicleta… Nu e greu sa conduci o bicicleta! Deunazi Dan i-a împrumutat lui Mihaita bicicleta sa si l-a ajutat sa-si înfrunte frica:

– Învata-te sa mergi pe iarba, ca aici, daca nu-ti tii echilibrul si cazi, nu te lovesti!

Si Mihaita a urcat si imediat a si început sa învârteasca pedalele. Se clatinase, dar nu a cazut, si atunci dorinta de a avea o bicicleta a iesit din nou la suprafata: „Când, când în sfârsit se întoarce tata din cursa? Ca el mi-a promis sa-mi cumpere bicicleta din vitrina magazinului de lânga parc…”

În sfârsit, mami s-a eliberat si poate merge la plimbare. Mihaita apuca tricicleta de coarne, Botic alearga bucuros spre usa si toti trei asteapta cuminti în fata liftului, pregatiti ca pentru aterizare.

Când ajung afara, Botic fuge înainte si se opreste sa-i astepte exact în fata vitrinei cu bicicleta din visul lui Mihaita. Dupa o pauza si un „eh!…”, procesiunea triciclista o ia spre parc.

– Ai venit? se bucura un grup de copilasi întâmpinându-l pe Mihaita. Haideti sa ne întrecem si azi pe pista de lânga lac.

Cinci mame, patru baietei, o fetita si un catelus se îndreapta spre locul de competitii. S-au cunoscut aici, venind sa se plimbe o ora-doua în fiecare dimineata. Si s-au împrietenit. La locul competitiei, copiii se transforma în adversari, iar mamele – în suporteri si fiecare îsi îndeamna odrasla: „Bravo, Dane!”, „Mai repede, Mihaita!”, „Înca nu te-ai trezit, Sandule?!”, „Misca din pedale, Horia!”, „Nu-i lasa sa te-ntreaca, Anisoara!”…

Dupa prima repriza, fiecare mama se apropie de copilul sau, îi sterge transpiratia de pe frunte (ca la competitiile de box!) si îl îmbarbateaza pentru repriza urmatoare.

Mihaita nu a ajuns primul la finis, caci i-a luat-o înainte Dan, care are bicicleta si, deci, îi trebuie mai putin spatiu pe pista… Nici a doua oara nu a reusit sa-l întreaca. Poate ca si din cauza ca mama lui, în timp ce trebuia sa-l sustina moral si spiritual, vorbea la telefonul mobil… Iar a treia oara, atunci când era gata-gata sa-l întreaca pe Dan, a aparut catelusul în fata lui, voind cu orice pret sa-l sustina… Pacat ca Botic nu estimase corect viteza care o putea desfasura Mihaita…

S-au facut totalurile… Dan a învins în toate cele trei reprize. Si Mihaita si-a amintit din nou de bicicleta din vitrina. S-a uitat spre mami, voind sa-i motiveze de ce nu a fost el campionul, si a vazut ca ea-i zâmbeste enigmatic.

– Sa mergem acasa, mai venim si diseara, a zis ea.

Si fara certuri si batai, precum se întâmpla dupa meciurile de fotbal, participantii la competitie s-au despartit, îndreptându-se fiecare împreuna cu fanii sai pe câte o alee a parcului.

Botic alearga înainte, Mihaita pedaleaza alene, iar mami merge zâmbind enigmatic.

La un moment dat, Botic începe sa latre bucuros si fuge mult înainte, bâtâind din coada. Îl vazuse pe tati, care le venea în întâmpinare ducând de coarne o bicicleta nou-nouta.

– Este cea din vitrina! Este bicicleta mea! striga Mihaita. Mâine voi fi eu campionul!