Gus Elena:”Un copac, o floare, o bicicletă”

Bicicleta albastră stă rezemată de o bancă din Herăstrău. Stăpânul ei a plecat, nici el nu ştie unde. E atât de singră încât şi-ar dori să fie o pereche de patine cu rotile.  Întotdeauna a fost geloasă pe patinele cu rotile. Ele nu erau sunt niciodată abandonate lângă un stâlp după ce şi-au transportat stăpânul.

Şi cum bicicleta albastră stătea şi îşi contempla existenţa încadrată de două cauciucuri uzate, fu întreruptă:

“Un copac, o floare, o bicicletă…”

“Un copac, o floare, o bicicletă…”

“Un copac, o floare…. O bicicletă”

Îşi înalţă şaua spre a vedea ce se întâmplă. Era o blondină la vreo 6 ani, cu cizme colorate de cauciuc, un sarafan de culoarea şerbetului de căpşuni şi părul încâlcit. Fundiţa roz mai avea doar rolul de a completa imaginea ei de acadea bălaie, nicidecum de a-i păstra o anume coafură. Rostea răspicat cele trei cuvinte, focalizată pe jocul pe care singură l-a inventat: trebuia să caute cu privirea un copac, apoi o floare, apoi o bicicletă, după care număra zece paşi şi făcea o piruetă. Apoi relua de la capăt runda de căutări. Călca hotărâtă şi se concentra atât de mult să nu încurce numărătoarea încât, dacă nu o ţinea cineva de mână, s-ar fi rătăcit cu siguranţă. Judecând după asemănarea fizică, sora ei era cea care o supraveghea. Cu o mână o ţinea pe micuţă, iar cu cealaltă împingea o bicicletă roşie, cu un coş mare în spate şi un altul în faţă.

“Un copac, o floare, o bicicletă”

“Un copac, o floare… încă o floare… şi o bicicletă!”

Şi se opriră exact în faţa bicicletei albastre.

“Stăm puţin, dacă tot am găsit o bancă liberă”.

“… şapte, opt, nouă, zece… Stăm!”

Cele două se aşezară pe bancă şi îşi sprijiniră bicicleta de cea albastră. Încet, fără zgârieturi.

A fost suficientă o privire far în far… Câte emoţii au trecut atunci prin cadrele celor două vehicule! Vibra fiecare spiţă, fierbea lichidul de frână, ochii de pisică se pătrundeau atât de intens… Se rezemau una pe alta şi parcă erau un întreg, cum sunt acei copaci care cresc atât de aproape unul de altul încât îşi unesc tulpinile şi coroanele lor sunt una singură. Nu îşi spuneau nimic dar vizionau acelaşi film unde protagonistele erau ele. Se vedeau in Piata Victoriei militând pentru mai multe drepturi ale bicicliştilor, pe pista lungă din Parcul Tineretului şi duminica, împreună, în ultimul vagon al metroului. Se visau că urcă în acceleratului spre Valea Prahovei, se opresc în Braşov şi se plimbă cu orele pe străduţe pavate, ocolind atente toţi turiştii ce stau la coadă la bunătăţile de pe Republicii. Şi-ar fi făcut revizia tehnică împreună şi ar fi împărţit banii pentru produsele de curăţat lanţul.  Bicicleta albatră nu s-ar mai fi plâns când e lăsată cu orele în rastelele de la hypermarket, pentru că acum avea cu cine aştepta. Bicicleta roşie ar fi mândră că e singura din parc cu două coşuri, pentru că acum era cineva care o iubea pentru asta.

Cu toate aceste gânduri, nu îşi spuneau totuşi nimic. Orice şi-ar fi zis ar fi condos la subiectul fatidic al despărţirii. Nici nu vroiau să se gândească ce se va întâmpla când micuţa blondă va începe iar să numere copaci şi flori şi biciclete. Era finalul unei ere care începuse de abia câteva minute!

Dar înainte ca jocul să reînceapă, apăru stăpânul bicicletei albastre. Blondina nici nu observă cum sora ei s-a mutat cu gândul departe… într-un univers unde era doar ea şi el.  Întocmai ca şi cele două biciclete pe care le îngrijeau, şi ei au încercat aceleaşi sentimente. Ei însă îşi puteau decide soarta, iar soarta aleasă a fost  exact cea la care visau cele două biciclete.

Încheiere:

Ea a plecat într-un internship în America. Bicicleta roşie i-a fost furată cu două luni înainte de plecare. El a vândul bicicleta albastră. Avea nevoie de bani pentru a pleca în Spania.

Şi-au promis însă că anul viitor vor pedala iar împreună!

================

Această poveste participă în concursul Încalecă pe-o şa şi spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete și 8 vouchere pentru accesorii de bicicletă oferite de magazinul Veloteca.