Muresan Gabriela: “Mersul pe bicicleta”

Muresan Gabriela
Secţiune:  Cea mai bună poveste despre copii şi biciclete

Mersul pe bicicleta

Pornind de la sintagma “Mersul pe bicicleta nu se uita niciodata” imi rezerv adesea placerea sa imi amintesc de copilarie si sa ma raportez la incercarile mele de atunci in a experimenta lucruri noi, fie vorba chiar si de banalul mers cu bicicleta care mi-a dat destul de multe batai de cap. Prima mea bicicleta, a fost de fapt o tricicleta pe care mi-o amintesc deoarece era o raritate in “gasca” mea de copii de la tara…Eram foarte iubita deoarece eram posesoarea unei astfel de achizitii moderne pentru anii ’80 iar curiozitatea tipic copilareasca ii determina pe fiecare copil in parte sa incerce macar cativa metri de pedalat. Ulterior odata cu cresterea mea, experimentam echilibristica pe bicicleta tatalui meu, care mi se parea extrem de mare si greu de stapanit…A urmat o perioada in care detineam o cusculita in care imi tot adunam bani pentru a-mi putea achizitiona o bicicleta mai mititica si mai feminina cu care as fi mers inclusiv la scoala sau as fi cutreierat satul fara reserve..Desigur ca prima cazatura este memorabilia pentru orice incepator in ale ciclismului, iar primele julituri fac diferenta intre a merge mai departe si a prinde curaj sau a te complace in comoditate si a cauta alte forme de a experimenta lumea…In anii copilariei mele, accesul si comoditatea unei masini mai ales in mediul rural era destul de complicata, asa ca mersul pe bicileta devenea pana la urma si o necesitate, dincolo de latura ei placuta si relaxanta..Asa ca necesitatea m-a determinat ulterior, sa invat sa merg cu bicicleta, inainte de placerea propriu-zisa pe care am descoperit-o zi de zi dupa ce am devenit posesoarea de drept al unei biciclete..Mi-o si imaginez in fata ochilor, ii simt inca formele si imi aminteste de multe drumuri pe care le-am cutreiarat, mai ales in natura pe timpul vacantelor de vara cand mergeam pe tot felul de drumuri de tara, inclusiv poteci mai abrupte pe care le colindam la pas, alaturi una de cealalta precum doua bune prietene care sunt nedespartite. Imi amintesc inclusiv de momentele cand mergeam impreuna cu tatal meu cu bicicletele la munca campului dis de dimineata, iar seara la intoarcerea ne opream si admiram apusul de soare…Nu mai stiu exact momentul cand am incetat sau mi s-a defectat bicicleta si nu am mai folosit-o o buna bucata de vreme..Parca mi-am iesit din inertie, iar asta a fost o etapa care m-a “urbanizat” si m-a transformat intr-o alta persoana, care nu mai avea timp de natura si de mersul cu bicileta…Cred ca imediat dupa terminarea facultatii am donat acea bicileta unei verisoare de-a mele, iar de atunci nu am mai experimetat decat ocazional “pedalatul”..Acum de cand am devenit mamica, ies destul de des in parc cu baietelul meu si ne plimbam cu tricicleta, dar astept momentul si incerc sa ii dezvolt copilului meu dorinta de miscare, curiozitatea si satisfactia de a te stii in echilibru, in viteza permantenta cu timpul si oamenii de langa tine!