Olteanu Irina: “Prima plimbare”

Olteanu Irina

Secţiune: Cea mai bună poveste despre copii şi biciclete

Prima plimbare

Era primavara. Iar ziua mea de nastere mi-a adus un cadou neasteptat: o trotineta. Care, dupa cateva saptamani de testari, s-a dovedit insuficienta. Asa ca a urmat: bicicleta. Albastra, aleasa chiar de manuta mea, cu casca in dotare. Bine, sa nu credeti ca la 3 ani a avut cineva incredere sa mi-o vanda. Mami si tati insa au considerat ca maiestria mea in domeniu trebuie cumva cultivata si sprijinita. Initial turele prin casa au reprezentat rodajul. Care a fost mai lung decat era planificat, caci nu am vrut sa ma mai dau jos de pe ea. Am adormit in prima noapte cu casca in mana privind-o. Rotile ajutatoare mi-au fost intr-adevar de folos. Dar nu pentru mult  timp. Dupa o saptamana de ture in spatele blocului, in parcarea mea preferata, tati a considerat ca nu mai am nevoie de ele. Si a avut mare dreptate, caci dupa un mic ajutor de circa 15 minute, m-am pus pe treaba. Si nici ca mai vroiam sa ma opresc. Am invatat sa franez, sa merg printre obstacole, sa merg cu picioarele pe ghidon si cate si mai cate. Chiar si drifting cu bicicleta. Poate ca pare greu de crezut, dar pentru sceptici ii invit la o plimbare in parc. Sa vedem care e mai tare. E adevarat ca doar genunchii si coatele mele au stiut cat de dificil e sportul asta, dar sunt baiat mare si doar n-o sa ma opreasca atata lucru.

Au urmat incursiuni in parcuri, gradini botanice, dar recunosc sincer ca prefer terenul accidentat. Ca sa nu zic baltile si noroaiele ca ma cearta mami. Dar stiti si voi cum sunt baietii. Noroiul e cel mai distractiv. Iar zilele ploiase nu m-au tinut departe de turele zilnice. Cu cizme de cauciuc in dotare si muuulte haine de schimb la noi, m-am plimbat fara grija. E drept ca o perioada mi-au lipsit aparatoarele de noroi, asa ca hainele de spalat s-au multiplicat rapid. Dar mami nu se supara.

Am ajuns sa fac intreceri cu prietenii de la bloc, un pic mai mari decat mine. Nu mai e nevoie sa va zic cine iesea castigator. E la mintea cocosului. Sau cine pe caldura ingrozitoare de asta vara nu mai avea rabdare in casa si dadea nenumarate ture de bloc.

Dar cred ca vi se pare ca sunt cam lipsit de modestie. Acum sincer, daca tu nu te lauzi, cine sa o faca?

Am fost deseori oprit pe strada si intrebat cati ani am. Nu stiam sa vorbesc prea bine, dar mergeam fara roti ajutatoare si cu un curaj rar intalnit. Nu prea ma credea lumea cand spuneam ca “Am tlei ani”. Treaba lor. Eu stiu una si buna: imi iubesc bicicleta si ador sa merg cu ea.

Acum am aproape 4 ani. Si astept din nou primavara. Nu va imaginati cu cata nerabdare. Mami m-a ajutat sa va povestesc despre prima mea dragoste, dar va asigur ca este 100% adevarat. Visez acum la o bicicleta de oameni mari. Ca astea de copii nu prea fac fata stresului fizic.