Parvu Florin: Batrana mea bicicleta

Bicicleta…O inventie minunata. A schimbat modul de deplasare al oamenilor si in zilele noastre este cel mai verde mijloc de transport cat si cel mai distractiv.Bicicleta mea am primit-o pe la 9 ani. Era „ultimul racnet” pe atunci… PEGAS CAMPING se numea si era un „Ferrari” al bicicletelor avand ca emblema chiar calutul inaripat.Rotile medii, saua confortabila, jantele si aparatoarea de lant cromate, portbagajul lung si solid si mai ales faptul ca se demonta in doua bucati pentru a ocupa loc putin, a facut din Pegas Camping cea mai frumoasa si mai deosebita bicicleta la acea vreme.

Desi aceste caracteristici le-am descoperit mai tarziu, atunci, la 9 ani, eram fericit ca am cea mai frumoasa bicicleta. Pentru mine asa era.  Dupa ce am invatat sa merg pe doua roti am fost cel mai fericit. Abia asteptam sa termin orele la scoala ca sa vin acasa si sa iau bicla si sa ma plimb afara. Numai eu stiu cati muschi am facut carand-o pe scari pana la etajul 5 atunci cand nu mergea liftul iar cand functiona eram tare mandru ca bicicleta mea se strangea si intra in lift.

Pot spune ca era bicicleta familiei… Vara, tatal meu mergea la serviciu cu ea si dupa-masa cand ajungea acasa era randul meu sa ies la alergat cu bicicleta. In vacante, cateodata, tatal meu ne lua pe mine si pe fratele meu pe portbagaj in spate si mergeam cu el la serviciu…

Ce vremuri…

Alteori, cand am mai crescut, plecam mai multi colegi cu noaptea in cap impreuna cu tatii nostri la pescuit pe langa Bucuresti si faceam km dupa km parca fara sa simt oboseala…

In liceu, mergeam cu prietenii la km 36 la Arges in plimbare pe autostrada.

Ne-am aventurat odata intr-o expeditie la munte. Pe la inceputul lunii septembrie, inainte de inceperea scolii, ne-am facut bagajele: corturi, saci de dormit, haine, mancare, apa, petice pentru cauciucuri si cateva chei si un patent si am pornit cu gandul sa ajungem la Sinaia. Asta se intampla prin 88. Am plecat patru baieti, colegi de liceu, fiecare cu bicicleta lui…

De departe eram cel mai dezavantajat pentru ca pegasul meu avea rotile mai mici si era mai grea pe cand ale colegilor mei erau semicursiere rusesti la moda, cu schimbator de viteza si mult mai usoare.

Am plecat intr-o dimineata devreme pe la ora 4 si usor usor pe DN1 am ajuns la Balotesti pe la amiaza dar din cauza oboselii am hotarat sa punem corturile pe malul baltii si sa ne odihnim. Aveam toti febra musculara.

A doua zi  pornim din nou la drum aliniati pe sosea in sir indian reusind sa trecem de Ploiesti pe centura si ne indreptam fluierand catre munti… Pe vreme aia masinile erau mult mai putine si riscul de accidentare era mult mai mic iar de pista de biciclete ca in ziua de azi nici nu era vorba macar.

La un moment dat pe partea dreapta a drumului am intalnit un camion frigorific in pana. Ne-am oprit sa vedem despre ce este vorba. Ne tenta ideea de a da o mana de ajutor avand in vedere faptul ca toti eram elevi la un liceu cu profil auto. Soferul transpirat si agitat nu mai stia ce sa faca pentru ca i se oprise motorul in mers si nu mai avea curent deloc. Oricum era incepator, abia terminase scoala de soferi si nu prea stia mecanica. Amintindu-ne de lectiile de la scoala cand profesorul de mecanica ne strica masina si apoi ne punea sa gasim defectul, ne-am oferit sa-l ajutam sa porneasca din nou camionul mai ales ca transporta inghetata si era disperat ca se va strica toata marfa. Nu ne-a fost prea greu sa gasim sursa… Din cauza gropilor, una din bornele bateriei sarise, probabil nestransa de un uituc si nu mai alimenta circuitul electric. Camionul a pornit iar soferul ne-a dat cate o inghetata si s-a oferit sa ne ia pana la Sinaia unde lasa marfa. Si uita esa am inghesuit noi bicicletele in frigorifica sa se obisnuiasca cu temperatura scazuta si noi ne-am inghesuit in cabina pana la Sinaia unde am coborat.

Cu forte proaspete am atacat drumul spre platoul Bucegilor si pe seara am ajuns epuizati la cabana Piatra Arsa unde am inoptat.

A doua zi am urcat la Babele unde am facut poze si ne-am bucurat de o vreme superba apoi am coborat spre Padina-Pestera unde am pus corturile pe platou, am facut foc de tabara si am cantat si ne-am distrat cu alti tineri care erau si ei cu corturile acolo… Pe vremea aia cam toti eram la fel…iubitori de munte si respectuosi cu el…azi….e alta poveste….

Dimineata urmatoare am mers la Bolboci si am ramas pe malul lacului unde am stat toata ziua bucurandu-ne de o zi superba de toamna…

Drumul spre casa a fost mai scurt, dintr-o bucata, prin Targoviste, fara alte peripetii…

A fost ultima iesire cu prietenii si bicicletele… A venit bac-ul, armata, serviciul… Apoi ne-am luat cu totii masini…

Dupa ani, intalnindu-ma cu fostii colegi si depanand amintiri, ne-am hotarat fiecare sa ne cumparam din nou biciclete. Si cine stie…poate vom mai face excursii la munte…

Acum la 32 de ani, batrana mea bicicleta, zace intr-o magazie, ruginita, dar multumita ca si-a facut treaba si a carat o generatie…