Puscasu Cristian Ovidiu:”Hai, ma Dinule…hai sa mai jucam o data!”

August 1990

-          Pe ce joci?

-          Pe bicicleta…e noua, mi-a luat-o tata cu banii pe care i-a facut cand a carat balastru cu roaba la popa acasa…

-          Hai, lasa vorba, sa ma uit un pic la ea!

-          E noua…mi-a luat-o tata..

Dinu se uita lung la bicicleta, tacu o clipa, apoi zise:

- Bine, ma! Hai, fa cartile!

-Tu ce pui?

- Lasa ma, ca vezi tu la urma ce pun…

Am facut cartile tacut, presimtind ca voi avea, asa cum vazusesm eu la televizor, un as in maneca. Caldura incinsese masa de table, dar Dinu statea totusi, cu coatele pe ea.

-          Vezi, ma? Ai pierdut, ma Nicule!Ce rost mai avea sa-ti fi spus eu ce puneam…

-          Dinule, tata o sa ma omoare…hai sa mai jucam o data, hai ma…stiu ca esti baiat de treaba…

-          Sunt, Nicule…dar bicicleta asta e a mea acum si n-o pun la poker…imi trebuie, intelegi?

-          Hai ma Dinule…sa mai jucam o data…

Cuvintele mele pluteau lent pe langa urechile lui Dinu, in canicula de august. Dinu se urca pe bicicleta si pleca incet, pe ulita din sat.

-          Hai si tu ma! Au adus astia guma Turbo la chiosc, nu vrei?

-          Nu vreau…tata o sa ma omoare…

Mama iesi cu un lighean mare de rufe, in curte. Ma vazu stand langa prunul de la poarta.

-          Unde ti-e Nicule, bicicleta? Ma privi lung …de parca as fi fost la radiografie. N-am putut sa-i spun nimic…as fi vrut sa-si vada de rufele ei in continuare.

-          Ma Nicule…de cand cu libertatea asta, ati luat-o razna toti…v-a luat mintile Lambada asta de la televizor ma! Treci si intinde finetul ca indata vine tat’tu de la chisc! Imi striga ea, presimtind ca facusem eu ceva…si ea stia ca eu, atunci cand faceam ceva…era ceva la care cu greu te puteai gandi…nu eram eu o carte deschisa ci mai degraba o cutie mare, plina de secrete si idei.

Finetul era alb…alb imaculat…nu stiu cu ce-l spala mama, dar era la fel de alb cum eram si eu acum, numai gandindu-ma ca tata e la chiosc, iar Dinu plecase si el tot acolo, cu bicicleta mea. Imi asteptam perdaful printre rufele mamei. Cand a intrat pe poarta, cu bicicleta mea, am stiut ca numai “cel spurcat” – cum obisnuia bunica sa ii spuna diavolului – ma impinsese sa joc poker cu Dinu…si sa cred ca aveam un As in maneca.

Tata a pus bicicleta in fata mea, iar secundele s-au comprimat atat de tare, incat asteptam sa se sparga, sub o mare presiune, odata ce tata avea sa isi lase palma grea peste obrazul meu…insa am tot asteptat, cu ochii inchisi…am asteptat…si palma nu a mai venit. Eu cunosteam mania lui tata, asa ca, imi luasem adio de la palma, crezand ca tata, in umila zi de sambata, cand se face Pomenirea Mortilor, avea sa ma ierte…si de data aceasta…asa ca am deschis ochii.

-          Asa ma, Nicule! Deschide ochii bine sa te uiti la mine cand te-oi plesni ma! Sa ma vezi ma! Cat am mai muncit eu pentru bicicleta asta, ma! Tu o joci la poker??? Na’ ma! Si palma grea a tatei plesni secundele, canicula de august si falcile mele…era a doua oara in ziua aceea cand ma inselasem…cand credeam ca aveam sa scap usor..

-          Ma, mai joci, ma?striga tata, iar mama isi vedea in continuare de rufe…semn ca se saturase saraca sa-mi mai tina partea…

Au trecut 20 de ani de atunci…batranul meu tata le povesteste acum nepotilor ce perdaf mi-a tras atunci si cat de cuminte m-am facut eu dupa aceea…cat despre Dinu…mi-a povestit tata ca isi luase si el pedeapsa de la taica’su, in aceeasi zi.

Iar bicicleta, este si acum in pod la tata…si de cate ori ma duc la casa parinteasca, o spal si o lustruiesc apoi incalec si mai umblu hai-hui pe ulitele satului, pana la chiosc…inapoi…pana la Dinu…cu care ce-i drept n-am mai vorbit un timp, insa cand ne-a trecut supararea, am redevenit prieteni.