Comenzi & Suport

021 311 82 69

Radu George: “Iubita mea bicicleta”

Monday, 14 February 2011
Radu George
Email: anca11df@yahoo.com
Telefon: 0769698654
Sectiune: Cea mai buna poveste despre copii si biciclete
Iubita mea bicicleta
Am sa incep sa scriu aceste cateva randuri exact in acest mod curajos, in care de fapt am si inceput. Da, exact asa, iubita mea bicicleta. Mi se pare singurul mod de a trata problema, si o sa vedeti si de ce.
Am avut bucuria si norocul ca inca din frageda copilarie sa am de-a face din plin cu aceasta minunata creatie, cu acesta bijuterie, prietena, ce ulterior mi-a ajuns iubita nedespartita intreaga viata.
Cu o anumita neliniste in suflet, ma gandesc cum ar fi decurs lucrurile daca datorita unor conjuncturi nu as fi intalnit in acest mod sau nu as fi cunoscut suficient de bine, sau deloc, bicicleta.
Modul in care am invatat sa merg pe bicicleta – indiscutabil de unul singur si fara nici un ajutor, practic fara sa ma “tina” vreodata cineva – este usor de asociat cu firea iscoditoare si mereu curioasa la ceva nou a unui mic copil neastamparat, care uneori incearca sa nascoceasca ceva din nimic.
inca nu implinisem bine 5 ani cand eram lasat de tatal meu pe un trotuar sa tin drept – o cam balanganeam de fap – bicicleta veche cu care ma aducea pentru a face un control de cateva minute in birourile micii intreprinderi pe care o conducea. Ma bucura enorm numai faptul ca ma lasa sa o tin.
in aceste mici intervale am inceput, asa zis, sa “conduc” bicicleta, adica sa o tin de ghidon, ca sa nu zic de coarne si sa o “plimb” pentru cativa metri pe cat posibil in linie dreapta, pentru ca mai apoi incetul cu incetul sa realizez acest lucru tinandu-ma drept in echilibru pe pedala din stanga. Am considerat acest lucru ca fiind o realizare fantastica ce mi-a umplut – ca si copil – inima de bucurie, speranta si incredere. Pe moment aproape ca descoperisem lumea.
De fapt lumea am descoperit-o cateva saptamani mai tarziu cand tatal meu – uimit de mersul in echilibru pe o pedala – mi-a cumparat cu mare greutate la vremea aceea, din orasul Galati, o bicicleta noua de dama “trei sferturi”, marca Pionier. Cu toate ca bicicleta era de dama si “trei sferturi”, eu eram atat de mic, incat dupa ce am reusit sa plec din loc imi era imposibil sa ma mai opresc si au trebuit sa fuga dupa mine toata strada sa ma ajute sa ma opresc fara sa cad. Dupa aceasta, inca o anumita perioada, nefiind nimeni cu mine, singurul mod de a opri era sa ma las usor sa cad.
Bucuria de a avea o bicicleta noua, a mea era imensa, de nedescris. Era atat de frumoasa incat tot timpul eram cu ea in gand. Atat de mult ma bucuram incat ma trezeam deseori noaptea din somn, iar a doua zi dimineata, cum ma dadeam jos din pat ma duceam direct la ea sa o vad, sa o ating.
La varsta aceea era preocuparea mea, viata mea. Cat era ziua de mare ori eram “calare” pe bicicleta batand inca de la 5 ani Braila pe toate strazile pana in Centru, Port si Parcul Monument, ori eram cu carpa si cheile de bicicleta in mana, stergand si curatand, demontand, remontand si regland orice la biata bicicleta, chiar daca era sau nu necesar. in orice moment trebuia sa straluceasca si sa “mearga”. Era a mea si pentru ca era a mea era si cea mai buna.. Asa de copil inveti sa apreciezi si sa tii la ceva.
Am retrait ca si copil, chiar cu si mai mare intensitate, bucuria cumpararii unei alte biciclete noi cativa ani mai tarziu, cand eram in clasa a IV-a. Și ce bicicleta! O bicicleta originala de curse, cehoslovaca, marca Favorit! Era marca preferata de bicicleta cu care se alerga in acea perioada in renumitul concurs sportiv Turul Romaniei. Era o bijuterie deosebit de scumpa, de neimaginat pur si simplu, vopsita intr-o culoare sidefie albastra, cu cadrul, ghidonul si alte componente din aluminiu stralucitor, cu schimbator de viteze fata si spate, cu baieuri fine cu schimbare rapida in loc de cauciucuri, cu veltrape de tras la pedale si cu incredibila greutate de circa 5 kilograme si jumatate. Era atat de fina si delicata, incat la inceput mai mult o priveam si imi era pur si simplu frica sa merg cu ea afara sa ma plimb sau sa o arat cuiva, de teama de a nu se intampla cumva ceva, vreo zgarietura, vreun incident.
Alaturi de tatal meu – care imediat dupa aceea si-a cumparat si el o bicicleta de semicurse, germana, marca Diamant, relativ cu aceleasi caracteristici ca a mea – a inceput o serie considerabila de nici nu stiu cum sa le spun: plimbari, deplasari, drumetii, concursuri, in unele zile cu distante si de peste 80 de  kilometri. De exemplu deplasari la Galati, Silistraru, si deseori Lacu Sarat.
Timpul a trecut dar pasiunea plimbarilor si calatoriilor cu mereu dorita bicicleta a ramas aceeasi, bicicleta nelipsind niciodata de langa mine, plimbari de tot soiul avand loc permanent.
La facultate fiind, sambata la pranz cand veneam saptamanal acasa, primul lucru pe care il faceam era sa iau bicicleta si in doua ore sa fac plimbari in cele mai ascunse cotloane ale cartierelor orasului.
La terminarea facultatii, impreuna cu alti 2 colegi, ne-am propus o calatorie cu bicicleta Braila – Constanta. Toti iubeam bicicleta peste masura si eram entuziasmati de o asemenea aventura. Nu a fost insa sa realizam impreuna acest lucru. Eu nu am renuntat sub nicio forma si am realizat de unul singur acest lucru. Am plecat din Braila intr-o dimineata pe ploaie si am trecut cu bacul Dunarea, la Ghecet la ora 6. Am mers pe ploaie peste 25 kilometri pana dincolo de Macin, dupa care vremea s-a indreptat. Pe tot drumul pana la Constanta am oprit de mai multe ori pentru a bea apa, de doua ori pentru a manca si niciodata pentru odihna. La ora 20 pe seara am ajuns la Constanta parcurgand 200 de  kilometri intr-o zi. Dupa ce am stat cateva zile in Constanta am plecat cu bicicleta la Harsova, apoi Giurgeni,  ajungand in final in aceeasi zi dupa aproape 150 de kilometri la Facaeni, unde sotia mea isi facea stagiul la dispensarul medical din localitate. Dupa alte cateva zile am plecat cu bicicleta din Facaeni la Braila, parcurgand intr-o zi distanta de aproximativ 120 de kilometri. Pe parcursul perioadei de doi ani in care sotia mea si-a efectuat stagiul la Facaeni am strabatut distanta Braila – Facaeni si retur cu bicicleta de vreo 10-12 ori, iar cu trenul  numai de vreo 3-4 ori. Era nebunie curata. Bicicleta era irezistibila, pasiunea de ea era mai inflacarata ca oricand.
Dupa facultate, faptul ca am cumparat un autoturism nou, o alta pasiune, alta poveste, nu a umbrit in niciun fel imaginea, prestanta sau utilitatea bicicletei. A urmat de-a lungul timpului un sir nesfarsit de deplasari cu bicicleta la pescuit si la serviciu. Masina statea in fata casei deseori, iar eu mergeam la pescuit cu bicicleta, la Blasova de exemplu de cate  5-6 ori pe vara, parcurgand de fiecare data cate 75-80 de kilometri pe zi. Și asta nu din motive de economie de bani sau pentru pastrarea masinii, ci numai din dorinta si din placerea de a rula pe bicicleta, de a simti aerul si libertatea deplasarii.
Doua biciclete de clasa alese de mine din doua categorii, una cu cauciucuri groase pentru drumuri grele, iar cealalta cu cauciucuri subtiri pentru drumuri usoare, asteapta permanent alte plimbari oriunde in Muntii Macinului, in Insula Mare a Brailei, la Blasova, la Garboavele, la Cotu Lung sau in orice alt loc, lucru care va  reprezenta desigur oricand o experienta fantastica de neegalat. Nu as concepe sa nu am permanent langa mine aceste doua prietene utile si indispensabile.
in ceea ce priveste bicicleta, cei care au avut si au pasiunea ei vor ramane intotdeauna copii.
Placerea de a avea o bicicleta deosebita, noua, buna, in stare perfecta de functionare, de a o pastra, de a o ingriji si intretine permanent, de a putea face oricand o deplasare care inseamna in primul rand sport, relaxare si sanatate, este si va fi intotdeauna cel putin comparabila cu cea a unui copil.
De aceea oricarui copil inca de mic ar trebui sa i se acorde sansa de a lua contact cu bicicleta, sansa de a cunoaste ce inseamna si ce poate sa insemne bicicleta, de a trai pe bicicleta si de a iubi si ingriji bicicleta, pentru ca in final bicicleta este un mod de viata.
Nu se contesta faptul ca dupa cum se stie fiecare lucru are farmecul lui, dar farmecul oferit de bicicleta – si am vorbit tot timpul aici de bicicleta clasica cu pedale – este unic si de varf.
BRaILA, 04.02.2011

Radu George

Sectiune: Cea mai buna poveste despre copii si biciclete

Iubita mea bicicleta

Am sa incep sa scriu aceste cateva randuri exact in acest mod curajos, in care de fapt am si inceput. Da, exact asa, iubita mea bicicleta. Mi se pare singurul mod de a trata problema, si o sa vedeti si de ce.   Am avut bucuria si norocul ca inca din frageda copilarie sa am de-a face din plin cu aceasta minunata creatie, cu acesta bijuterie, prietena, ce ulterior mi-a ajuns iubita nedespartita intreaga viata.

Cu o anumita neliniste in suflet, ma gandesc cum ar fi decurs lucrurile daca datorita unor conjuncturi nu as fi intalnit in acest mod sau nu as fi cunoscut suficient de bine, sau deloc, bicicleta.  Modul in care am invatat sa merg pe bicicleta – indiscutabil de unul singur si fara nici un ajutor, practic fara sa ma “tina” vreodata cineva – este usor de asociat cu firea iscoditoare si mereu curioasa la ceva nou a unui mic copil neastamparat, care uneori incearca sa nascoceasca ceva din nimic.Inca nu implinisem bine 5 ani cand eram lasat de tatal meu pe un trotuar sa tin drept – o cam balanganeam de fap – bicicleta veche cu care ma aducea pentru a face un control de cateva minute in birourile micii intreprinderi pe care o conducea. Ma bucura enorm numai faptul ca ma lasa sa o tin.

In aceste mici intervale am inceput, asa zis, sa “conduc” bicicleta, adica sa o tin de ghidon, ca sa nu zic de coarne si sa o “plimb” pentru cativa metri pe cat posibil in linie dreapta, pentru ca mai apoi incetul cu incetul sa realizez acest lucru tinandu-ma drept in echilibru pe pedala din stanga. Am considerat acest lucru ca fiind o realizare fantastica ce mi-a umplut – ca si copil – inima de bucurie, speranta si incredere. Pe moment aproape ca descoperisem lumea. De fapt lumea am descoperit-o cateva saptamani mai tarziu cand tatal meu – uimit de mersul in echilibru pe o pedala – mi-a cumparat cu mare greutate la vremea aceea, din orasul Galati, o bicicleta noua de dama “trei sferturi”, marca Pionier. Cu toate ca bicicleta era de dama si “trei sferturi”, eu eram atat de mic, incat dupa ce am reusit sa plec din loc imi era imposibil sa ma mai opresc si au trebuit sa fuga dupa mine toata strada sa ma ajute sa ma opresc fara sa cad. Dupa aceasta, inca o anumita perioada, nefiind nimeni cu mine, singurul mod de a opri era sa ma las usor sa cad.

Bucuria de a avea o bicicleta noua, a mea era imensa, de nedescris. Era atat de frumoasa incat tot timpul eram cu ea in gand. Atat de mult ma bucuram incat ma trezeam deseori noaptea din somn, iar a doua zi dimineata, cum ma dadeam jos din pat ma duceam direct la ea sa o vad, sa o ating.    La varsta aceea era preocuparea mea, viata mea. Cat era ziua de mare ori eram “calare” pe bicicleta batand inca de la 5 ani Braila pe toate strazile pana in Centru, Port si Parcul Monument, ori eram cu carpa si cheile de bicicleta in mana, stergand si curatand, demontand, remontand si regland orice la biata bicicleta, chiar daca era sau nu necesar. in orice moment trebuia sa straluceasca si sa “mearga”. Era a mea si pentru ca era a mea era si cea mai buna.. Asa de copil inveti sa apreciezi si sa tii la ceva.

Am retrait ca si copil, chiar cu si mai mare intensitate, bucuria cumpararii unei alte biciclete noi cativa ani mai tarziu, cand eram in clasa a IV-a. Și ce bicicleta! O bicicleta originala de curse, cehoslovaca, marca Favorit! Era marca preferata de bicicleta cu care se alerga in acea perioada in renumitul concurs sportiv Turul Romaniei. Era o bijuterie deosebit de scumpa, de neimaginat pur si simplu, vopsita intr-o culoare sidefie albastra, cu cadrul, ghidonul si alte componente din aluminiu stralucitor, cu schimbator de viteze fata si spate, cu baieuri fine cu schimbare rapida in loc de cauciucuri, cu veltrape de tras la pedale si cu incredibila greutate de circa 5 kilograme si jumatate. Era atat de fina si delicata, incat la inceput mai mult o priveam si imi era pur si simplu frica sa merg cu ea afara sa ma plimb sau sa o arat cuiva, de teama de a nu se intampla cumva ceva, vreo zgarietura, vreun incident.

Alaturi de tatal meu – care imediat dupa aceea si-a cumparat si el o bicicleta de semicurse, germana, marca Diamant, relativ cu aceleasi caracteristici ca a mea – a inceput o serie considerabila de nici nu stiu cum sa le spun: plimbari, deplasari, drumetii, concursuri, in unele zile cu distante si de peste 80 de  kilometri. De exemplu deplasari la Galati, Silistraru, si deseori Lacu Sarat.   Timpul a trecut dar pasiunea plimbarilor si calatoriilor cu mereu dorita bicicleta a ramas aceeasi, bicicleta nelipsind niciodata de langa mine, plimbari de tot soiul avand loc permanent.   La facultate fiind, sambata la pranz cand veneam saptamanal acasa, primul lucru pe care il faceam era sa iau bicicleta si in doua ore sa fac plimbari in cele mai ascunse cotloane ale cartierelor orasului.

La terminarea facultatii, impreuna cu alti 2 colegi, ne-am propus o calatorie cu bicicleta Braila – Constanta. Toti iubeam bicicleta peste masura si eram entuziasmati de o asemenea aventura. Nu a fost insa sa realizam impreuna acest lucru. Eu nu am renuntat sub nicio forma si am realizat de unul singur acest lucru. Am plecat din Braila intr-o dimineata pe ploaie si am trecut cu bacul Dunarea, la Ghecet la ora 6. Am mers pe ploaie peste 25 kilometri pana dincolo de Macin, dupa care vremea s-a indreptat. Pe tot drumul pana la Constanta am oprit de mai multe ori pentru a bea apa, de doua ori pentru a manca si niciodata pentru odihna. La ora 20 pe seara am ajuns la Constanta parcurgand 200 de  kilometri intr-o zi. Dupa ce am stat cateva zile in Constanta am plecat cu bicicleta la Harsova, apoi Giurgeni,  ajungand in final in aceeasi zi dupa aproape 150 de kilometri la Facaeni, unde sotia mea isi facea stagiul la dispensarul medical din localitate. Dupa alte cateva zile am plecat cu bicicleta din Facaeni la Braila, parcurgand intr-o zi distanta de aproximativ 120 de kilometri. Pe parcursul perioadei de doi ani in care sotia mea si-a efectuat stagiul la Facaeni am strabatut distanta Braila – Facaeni si retur cu bicicleta de vreo 10-12 ori, iar cu trenul  numai de vreo 3-4 ori. Era nebunie curata. Bicicleta era irezistibila, pasiunea de ea era mai inflacarata ca oricand.

Dupa facultate, faptul ca am cumparat un autoturism nou, o alta pasiune, alta poveste, nu a umbrit in niciun fel imaginea, prestanta sau utilitatea bicicletei. A urmat de-a lungul timpului un sir nesfarsit de deplasari cu bicicleta la pescuit si la serviciu. Masina statea in fata casei deseori, iar eu mergeam la pescuit cu bicicleta, la Blasova de exemplu de cate  5-6 ori pe vara, parcurgand de fiecare data cate 75-80 de kilometri pe zi. Și asta nu din motive de economie de bani sau pentru pastrarea masinii, ci numai din dorinta si din placerea de a rula pe bicicleta, de a simti aerul si libertatea deplasarii.    Doua biciclete de clasa alese de mine din doua categorii, una cu cauciucuri groase pentru drumuri grele, iar cealalta cu cauciucuri subtiri pentru drumuri usoare, asteapta permanent alte plimbari oriunde in Muntii Macinului, in Insula Mare a Brailei, la Blasova, la Garboavele, la Cotu Lung sau in orice alt loc, lucru care va  reprezenta desigur oricand o experienta fantastica de neegalat. Nu as concepe sa nu am permanent langa mine aceste doua prietene utile si indispensabile.

In ceea ce priveste bicicleta, cei care au avut si au pasiunea ei vor ramane intotdeauna copii. Placerea de a avea o bicicleta deosebita, noua, buna, in stare perfecta de functionare, de a o pastra, de a o ingriji si intretine permanent, de a putea face oricand o deplasare care inseamna in primul rand sport, relaxare si sanatate, este si va fi intotdeauna cel putin comparabila cu cea a unui copil.

De aceea oricarui copil inca de mic ar trebui sa i se acorde sansa de a lua contact cu bicicleta, sansa de a cunoaste ce inseamna si ce poate sa insemne bicicleta, de a trai pe bicicleta si de a iubi si ingriji bicicleta, pentru ca in final bicicleta este un mod de viata. Nu se contesta faptul ca dupa cum se stie fiecare lucru are farmecul lui, dar farmecul oferit de bicicleta – si am vorbit tot timpul aici de bicicleta clasica cu pedale – este unic si de varf.

BRAILA, 04.02.2011

Fara comentarii pana acum »

Categoria: Concurs