Sevcenco Alexandru – Bicicleta mea

Si acum, dupa ani si ani, imi amintesc cat de mult am tanjit dupa o bicicleta. Luni intregi m-am rugat de parinti sa imi cumpere una. Am insistat mult, insa fara succes. Apoi, i-am scris lui Mos Craciun, rugandu-l de poate sa-mi aduca o bicicleta. Cu usurinta mi-am dat seama ca Mos Craciun tinea cu parintii caci bibicleta nu aparea din nicio parte.

Mi-am luat responsabilitati in fata lor: ca de exemplu, sa il ajut pe tata la spalatul masinii, pemama sa o ajut la curatenie si sa merg cu ea la piata, sa plimb catelul la prima ora a zilei, le-am promis ca voi lua numai note mari, si cate si mai cate.
Cum am vazut ca nu fac nici o afacere cu parintii, am apelat la matusa si unchiul. Le-am povestit cat de mult imi doresc o bicicleta si rezultatele nu au incetat sa apara.
Intr-o zi, au venit in vizita la noi, ca  mai apoi sa le spuna parintilor ca ma scot la plimbare.

Astfel, am ajuns in fata unui mare magazin ce avea in vitrina trei biciclete frumoase. De aici, unchii mi-au spus sa imi aleg orice bicicleta imi doresc. Mult am stat pe ganduri, pana sa iau o decizie caci toate imi placeau. De era verde, rosie, albastra, toate erau frumoase. Cu ajutorul vanzatorului am putut sa aleg pe cea care ma avantaja si care era potrivita pentru varsta si inaltimea mea.

In acea zi, visul meu s-a implinit multumita dragilor mei unchi. In drum spre casa am invatat sa merg pe bicicleta sub indrumarea matusii si cu ajutorul unchiului ce ma ajuta sa imi mentin echilibrul si sa merg drept. Cand am intrat pe aleea mea, mama privea de la balcon. Se astepta sa vin pe langa bicicleta si nu pe ea. A fost tare mandra de mine. Ea si tata refuzau sa imi faca pe plac deoarece se temeau sa nu patesc ceva. Se gandeau ca ma pot accidenta, ca pot cadea oricand lovindu-ma la cap, sau scapand cu binecunoscutele julituri si vanatai.

Spre multumirea mea si spre fericirea parintilor, nimic din astea nu s-au intamplat, ba chiar am ajutat si invatat pe alti prieteni cu care ma jucam sa mearga pe bicicleta. Pe atunci nu aveam voie sa dispar din fata blocului, dar dupa, cand am mai crescut, cu aceasta bicicleta – prima mea bicicleta am strabatut tot cartierul. Am mers mult pe ea. In zilele de vacanta, plecam dimineata si ma intorceam tocmai seara. Plecam in grup, mergeam parc si luandu-ne cu joaca ne trezeam ca era deja intuneric.

Am iubit aceasta bicicleta caci a fost dorinta mea de cand eram mic, era tot ce voiam la perioada respectiva. Am petrecut mult din timpul meu liber cu ea, pana cand am stiut ca pot face si eu o bucurie la randul meu, fericind un copilas. Asftel, am dat-o varului meu. Isi dorea si el, ca orice alt copil o asa bicicleta. Chiar de era folosita de vreme buna era in stare perfecta, fara zgarieturi, fara nici un alt semn dubios. Aceasta bicicleta a fost pentru el ceea ce a fost si pentru mine, marea mea dorinta!

Peste ani am mai avut ocazia sa ma plimb pe bicicleta insa interesul meu a reinviat acum, odata cu aceasta povestioara scrisa pentru voi. Si de vreti sa stiti, da, m-as bucura sa castig si sa strabat in lung si in lat Bucurestiul, astfel facand miscare si putand renunta la masina. As participa la categoria: Cea mai buna poveste scrisa de un baiat, Cea mai buna poveste despre o bicicleta de oras sau de se poate chiar la Cea mai buna poveste despre copii si biciclete .

Multumesc bunilor mei unchi ce mi-au implinit visul!