Sirghie Gabriel-Ovidiu: “Poveste din copilarie”

Sirghie Gabriel-Ovidiu

Secţiune: Cea mai bună poveste despre o bicicletă de oraş

Poveste din copilarie

Ma intorc inapoi in timp,pe vremea PCR-ului. Eram un copil ca multi altii , mic, crescut intr-un apartament mic, intr-un oras mic, ce visa la unele lucruri greu de indeplinit pe vremea aceea. Unul dintre acestea era bicicleta ,caci tricicleta de multi imi ramasese  mica . Intr-o zi mi s-a indeplinit aceasta  dorinta , intamplator: un vecin vroia sa arunce o bicicleta veche , cu seaua jerpelita,fara ghidon si cu spite rupte. Cu toate ca eram timid si rusinos ,mi-am luat inima in dinti si i-am cerut-o. Mi-a dat-o din toata inima , iar tata a reconditionat-o in cateva zile, dar pentru mine au parut luni. In fiecare zi cand tata ajungea acasa de la servici ,asteptam la usa si parca il vedeam cum intra cu bicla gata de actiune. Eram tare dezamagit de fiecare data cand nu era si mereu il bateam la cap sa mi-o aduca odata. In sfarsit era gata, era grozava in ochii mei si eram foarte mandru de ea, chiar daca ghidonul era o simpla teava cu minere improvizate din banda de izolat ,seaua  fara forma facuta din niste carpe si o musama, o pedala facuta dintr-o bucata de plastic. Mi-a fost o buna prietena, in cateva zile am invatat sa merg pe ea  (fara roti ajutatoare) ,chiar daca am luat multe trante  si mi-am julit coatele , genunchii ,palmele. Ceilalti copii din bloc roiau in jurul meu ,si eram oarecum in centrul atentiei….puteam sa merg pe 2 roti!

Dupa ceva timp, un prieten a primit cadou de ziua lui , de la parinti o bicicleta noua. Vopseaua rosie ,ochii de pisica si emblemele cu pegas ( cred ) luceau, rotile erau groase  cu camera ,nu din cauciuc brut, seaua din piele cu arcuri , impecabila . Avea portbagaj ,chiar si frane(  nu una, ci doua: de mana si de picior ,ca la bicicletele pentru oameni mari) .Toti copii s-au adunat in jurul lui si admirau minunatia ce o vazusera numai in magazinul moto velo . Cu toate ca eram buni prieteni ,nici nu a vrut sa ma lase sa fac o tura sa vad cum merge. Imi facea in ciuda si eu eram tare invidious. Parca uitase clipele cand il invatam sa mearga pe bicicleta mea .Am devenit inamici…. l-am provocat la o intrecere. Parea o prada usoara, era putin mai mic ca varsta si inca avea rotile ajutatoare. S-a dat startul, cine ajungea primul in fata blocului era castigator. Imediat l-am lasat in urma, aveam ce-a  mai mare viteza pe care o prinsesem in viata mea. Pedalam cu furie…Zambeam , practic il zdrobisem in fata tuturor copiilor de la bloc. Mai aveam cativa metri pana la finish.Asta era ,practic  castigasem, cand……dezastru: cornele mi-au iesit din furca.Am cazut pe fata,m-am rostogolit ,bicicleta a cazut peste mine.Iar imi julisem coatele si genunchii si ma ghemuisem de durere pe jos cu tot cu ghidon in mana.Oponentul trecuse linia de sosire…Castigase! Dar nu  imi mai pasa;m-am adunat si am fugit in casa sa ma panseze iar  mama.

Bicicleta iar a ajuns la reparat si  am mai folosit-o o buna bucata de vreme, pana cand am crescut prea mare pentru ea. Am cedat-o unui alt copil ,mai mic, care visa si el sa aiba o bicicleta.