Comenzi & Suport

021 311 82 69

Brompton. Din dragoste pentru Londra

Luni, 16 Ianuarie 2012

In fiecare an, Brompton organizeaza Brompton World Championship. Pentru premiul anului 2011, Vic Lee a personalizat una dintre bicicletele lor cu un design personal, desenat manual. De aici a plecat ideea colaborarii de anul acesta. Vic Lee a creat un motiv artistic alb-negru gloss, cu tema lui favorita: Londra, orasul lor natal si din cat se pare, mult-iubit. Cu acest element grafic vor fi personalizate artistic doar 500 de exemplare Brompton!

Brompton-London-Bike-1

Detaliu Brompton-London-Bike

Grafica lui Vic, lipita prin decalcomanie pe cadrul bicicletelor, va fi aplicata inainte de lacuirea cu lac transparent in trei straturi, dupa care va urma asamblarea bicicletelor, la fabrica din vestul Londrei.

Brompton-London-Bike-3

Grafica Brompton-London-Bike

Designer-ul a declarat:
Am lucrat initial cu cei de la Brompton pentru un singur desen de mana facut pe o bicicleta oferita premiu la Campionatul Mondial Brompton. Acest lucru a atras atat de mult atentia publicului incat am inceput sa ne gandim la o posibilitate de a multiplica acest mod de personalizare artistica intr-o serie ceva mai mare. Am lansat acest stil personal inspirat de Londra si viata ei, de vreo cativa ani incoace, iar acum este o mare bucurie sa il vad aplicat si modelului London Brompton”.

Brompton-London-Bike-2

Cadru frontal Brompton-London-Bike

Impreuna cu artwork-ul aplicat cadrului pe teava principala si pe teava frontala, bicicletele vor fi dotate si cu geanta S Bag al carei capac de vinil va fi personalizat cu acelasi design semnat de Vic, editie limitata. Mai mult, aspectul in ansamblu al intregii biciclete va fi perfectionat prin echiparea cu protectii de noroi si manere din piele (Brooks) negre. Deasemenea, vor fi dotate cu o sa B17, tot neagra. Bicicletele vor fi inseriate si vor purta atasate un certificat de autenticitate si o fotografie cu autograph Vic Lee (care, evident, nu vor mai fi de gasit pe nicaieri altcundeva…) 500 de exemplare. Atat si nimic mai mult.

Emerson Roberts, Sales and Marketing Director Brompton, a declarat:
In anul cand toti ochii vor privi catre Londra, am dorit sa aducem ceva special pentru a celebra personalitatea acestui mare oras.  Noi suntem fani ai lucrarilor lui voc de ceva vreme, astfel ca el a fost alegerea perfecta pentru a realiza o editie limitata London Brompton: Vic traieste si respira acest oras prin toti porii, asa ca era foarte important sa dam Brompton-ului o tusa londoneza pura.
Rezultatul final arata fantastic, asa ca nu a fost nicio surpriza pentru mine faptul ca dupa primele doua zile de cand am re-deschis fabrica in 2012, toate cele 500 de exemplare au fost smulse la propriu de catre dealerii nostri. Cumparatorii pasionati trebuie sa fie acum foarte iuti sa apuce un London Brompton.

Disponibila doar la cativa dealer-i selectati (nu stim inca dupa ce criterii…) incepand cu luna februarie, pretul ei va fi undeva la £1,475, reflectand atat costul noilor componente dar si costul personalizarii artistice de mare efect.

Brompton-London-Bike-4

Bicicleta Brompton London

Bicicleta London Brompton, impreuna cu alte cateva noutati care includ noul ghidon H Type, au fost prezentate fanilor si jurnalistilor la standul Brompton de la London Bike Show, organizat la ExCel intre 12 – 15 ianuarie.

Gasiti detalii spumoase ale desenelor artistului dedicat Londrei si farmecului aparte al acestei metropole aici: www.viclee.co.uk