Romana
English

Despre biciclete electrice la Veloteca

Bicicletele electrice 

 

Bicicletele electrice nu sunt o tehnologie nouă. De fapt, primele biciclete propulsate de un motor se pot găsi printre brevetele de invenții ale Statelor Unite de sfârșit de secol 19, dar ideea nu a prins atunci, dintr-un motiv sau altul. În forma lor actuală, bicicletele electrice cu senzori de cuplu și reglaje de putere au fost dezvoltate în anii 90, câștigând teren serios în India și China, fără însă a da lovitura pe alte piețe ale lumii.

Impulsionate de tendinta mondiala a urbanizării și de dorința tot mai pronunțată de diminuare a utilizării autovehiculelor, bicicletele electrice cunosc acum o apreciere tot mai răspândită. Purtând promisiunea de domolire a urcușului, de mărire a distanțelor ce pot fi acoperite și de creștere a vitezei medii de deplasare, e-bike-urile par a fi soluția ideală de transport pentru persoanele care au nevoie de asta, dar se pot lipsi de soluții scumpe. Care va fi adevăratul impact al acestor biciclete rămâne de văzut, însă putem spune de pe acum că nu va fi neglijabil.

În ultimii ani am putut fi martorii fideli ai unei evoluții constante și accelerate, care au dat biciclete tot mai eficiente, performante și atractive ca design. Chiar și cu motor electric, e-bike-urile se centrează totusi pe ideea propulsiei umane, astfel derivând conceptul hibrid de putere electro-umană, prin sistemul care vine în ajutorul celui care pedalează. Distanțele devin mai scurte, dealurile mai ușor de urcat, sarcina ce poate fi transportată mai mare și transpirația mai puțină. Modelele noi de biciclete electrice au devenit acum mai fiabile, mai ergonomice, mai simple de folosit. În rândurile care vor urma, vom explora modurile în care oferă soluții pentru diferitele tipuri de utilizatori, vom vedea diferențele dintre principalele tipuri de biciclete, vom inspecta componentele de bază și vom termina cu niște sfaturi generale de achiziție.

De ce să vrei o bicicleta electrică

Dincolo de orice, principalul merit al unei biciclete electrice este că că aceasta poate face transportul pe două roți accesibil milioanelor de oameni care pentru varii cauze nu sunt apți să folosească o bicicletă convențională sau nu găsesc avantajos acest lucru. Unele voci vor afirma constant că e-bike-urile nu sunt biciclete pure, însă uitându-ne cu atenție la susținătorii acestui punct de vedere vom descoperi că aceștia sunt suficient de norocoși încât să aibă starea de sănătate necesară, infrastructura, profiulul geografic și clima care favorizează pedalatul așa cum îl știm. Dar dacă te dor genunchii? Sau dacă ai de trecut dealuri cât pentru o etapă de Turul Franței? Sau dacă trebuie să duci bagaje ori chiar copii cu tine? Sau dacă look-ul de „cămașă-lipită-de-tine-mulțumită-transpirației” nu e tocmai pe placul tău? Aici intervin bicicletele electrice care transformă pedalatul zilnic într-un mod de transport eficient pentru toată lumea și, simultan, într-o alternativă  foarte bună automobilului. Transformând călătoriile cu autoturismul în călătorii cu bicicleta electrică, orașele pot căpăta o nouă față, una mai sănătoasă, una mai degajată una mai lipsită de ambuteiaje.  Astfel se ajunge la îmbunătățirea calității aerului, dar și la beneficiile acestui mijloc de transport care pune accentul pe latura activă a fiecăruia.

 

Tipuri de biciclete electrice

În principal, bicicletele electrice pot fi categorisite în două mari categorii, în funcție de amplasamentul motorului. Dacă motoarele în butuc se găsesc integrate în roată, adesea de spate, motoarele amplasate central sunt direct integrate în construcția cadrului, în zona angrenajului pedalier.

  • Motorul amplasat în butucul roții

Biciclete cu motorul amplasat în locul butucului de spate, acest sistem fiind cunoscut și ca „direct drive”, beneficiază de o unitate de propulsie mai rezistentă și mai rapidă, dar care nu produce cuplu foarte mare. Adăugând și greutatea considerabilă și rezistența la înaintare crescută, eficiența lor este mult redusă față de potențialul pe care îl au. Un avantaj îl constituie faptul că se pot reîncărca parțial atunci când sunt dezangrenate și pentru că nu au părți culisante sunt aproape complet silențioase.

Mai există și butuci de spate cu motor care permit montarea unui bloc de pinioane și care nu par complet diferiți de butucii normali. Cuplul mai mare compensează viteza maximă mai redusă, însă un mare minus este lipsa opțiunii de reîncărcare din mers, iar piesele culisante contribuie la un zgomot semnificativ mai mare.

Motorul poate fi amplasat și în butucul roții de față, situație care duce la o senzație de „all-wheel drive”, graţie faptului că roata spate e pusă în mişcare de acţiunea picioarelor. Senzaţia în cauză poate fi pe placul unora, în timp ce alții vor fi nu tocmai încântați de aceasta. Totuși, ca principal avantaj atunci când motorul e parte din roata de față putem afirma simplitatea reparațiilor și a întreținerii, pentru că nu mai intră în socoteală complexul tren de rulare al roții de spate.

În cazul motoarelor din butucul de spate, se poate ajunge la o putere mai mare, în principal mulțumită faptului că proiectul cadrului poate face față mai bine solicitărilor în zona de spate, decât în cea de față, ceea ce duce și la o sumedenie de alte dezvoltări, precum reglarea accelerării, cadenței și a cuplului de asistare. Firește, rămân la fel de importante detalii precum procesul mai complicat de montare din pricina trenului de rulare și deplasarea centrului de greutate spre spate, folosindu-se aceste tipuri de motoare centrate pe butucul de spate, dar în general sunt preferate pentru că senzația nu diferă prea mult de aceea a mersului pe o bicicletă convențională.

  • Motorul amplasat central

Bicicletele electrice cu motorul amplasat central au un cadru proiectat special pentru a găzdui motorul în zona axului pedalier. Acest design poartă avantajul că nu se modifică nimic din trenul de rulare al bicicletei, permițând folosirea în continuare a tuturor vitezelor. De asemenea, în funcție de raportul de viteză folosit, motorul își poate adapta contribuția, atingând fidel nivelul specificat de asistență cu eficiență crescută, spre deosebire de motoarele din butuc. Mai precis, în cazul urcării unui deal, motorul amplasat central identifică reducerea vitezei și a cadenței și crește puterea indusă bicicletei în mod automat, ceea ce un motor în butuc nu face de unul singur, fiind nevoie să fie coordonat de persoana care pedalează. Centrul de greutate aproape nemodificat face din acest tip de e-bike cel mai apropiat lucru de bicicleta convențională în materie de ținută de drum, dar și în ceea ce privește echilibrul și manevrabilitatea.

Poate la fel de important, având motorul amplasat în centrul cadrului și bateria atașată uneia dintre țevile din triunghiul anterior al cadrului, aceste componente electrice nu blochează accesul la componentele mecanice, ceea ce face reparatul unei pene, schimbatul lanțului, reglatul schimbătoarelor sau orice altă operațiune specifică unei biciclete, la fel de ușor de făcut ca în cazul modelelor mecanice. Totuși, un aspect de ținut minte este că motoarele electrice de pe biciclete au scopul de a asista la pedalat, nu de a prelua integral sarcina. În caz că motorul lucrează mai mult decât era prevăzut, atunci utilizatorul se poate aștepta la uzură prematură a componentelor.

Ar mai exista o variantă de bicicletă electrică în forma bicicletei convenționale căreia i s-a montat de conversie, o procedură nu tocmai complicată. În momentul de față, pe piață există un număr generos de kit-uri de conversie care pot materializa această transformare, la diferite niveluri de asistență electrică și de buget. Totuși, apelând la această soluție, rezultatul nu va fi tocmai similar cu utilizarea unei biciclete electrice construite special în acest sens.

Kit-urile de conversie cu motorul în butuc sunt probabil cele mai răspândite astfel de seturi. Șirul de operațiuni cuprinde înlocuirea roții de față sau de spate cu aceea care conține motorul și pe urmă racordarea electrică a circuitelor la panoul de comandă și la baterie, care este amplasată în cele mai multe cazuri fie pe portbagajul de spate, fie în zona suportului de bidon. La acestea se adaugă fie un senzor de pedale care se activează în funcție de cadența și viteza cu care se pedalează, fie un sistem care se menține constant la turația și puterea prestabilită de utilizator, indiferent de cadența și viteza cu care se pedalează.

Mai există și kit-uri de conversie montate central, care presupune montarea unității electrice pe un cadru care nu are prevăzut din construcție un loc special pentru așa ceva. De aici derivă și eventualitatea că nu toate tipurile și modelele de biciclete pot găzdui o asemenea unitate, de aceea oferta acestor tipuri de kit-uri e mai puțin extinsă decât în cazul precedent.

Roțile de tipul „all-in-one” vin ca o soluție foarte potrivită pentru transformarea unei biciclete convenționale într-una electrică, pentru că roata de spate găzduiește motorul, bateria și comanda. Astfel de produse și-au găsit consacrarea în spațiul public ca urmare a unor proiecte materializate prin crowdfunding (SuperPedestrian, FlyKly), în principal datorită simplității – în afară de roata care găzduiește cele necesare, pe bicicletă mai trebuie montată o simplă telecomandă. Aprecierea de care se bucură se bazează pe faptul că adesea aspectul bicicletei se modifică marginal, iar opțiuni de control prin intermediul smartphone-ului, dar și alte facilități precum autoblocarea pentru a preveni furtul, doar sporesc atractivitatea pasionaților de gadget-uri. Dacă vorbim de dezavantaje, trebuie să amintim că uzitând tehnologii noi și nu foarte răspândite, întreținerea și reparația presupune trimiterea articolului la producător pentru efectuarea acestor operațiuni.

Nu în ultimul rând, sistemele de tip „friction drive” și-au făcut și acestea locul pe scena bicicletelor care te ajută la pedalat. Unitatea-motor se instalează în proximitatea roții de spate, iar o rolă face contact cu aceasta punând-o astfel în mișcare. Singurul neajuns îl reprezintă puterea semnificativ mai mică în comparație cu restul sistemelor.

Pedalare asistată vs. Putere constantă

Dincolo de toate tipurile de biciclete electrice, putem vorbi de două moduri de funcționare a motoarelor – cele care „te asistă” (te ajută în timpul pedalării) la pedalat și cele care furnizează același volum de putere indiferent de condiții.

Pedalare asistată

Acest mod se regăseşte adesea sub numele de pedelec pentru că motorul intră în funcţiune doar după ce ai început să pedalezi. Declanșarea și funcționarea lui este condiționată de ținerea în mișcare a pedalelor, ceea ce poate fi amuzant, dat fiind că poți ajunge la viteze mari pedalând, dar nu în totalitate mulțumită puterii proprii a picioarelor.

Aproape toate bicicletele electrice cu pedalare asistată permit reglarea nivelului de putere al motorului în conformitate cu nivelul pedalării, având chiar și zece trepte de asistare. Cea mai simplă formă de asistare se numește sistem cu senzor de cadență, care furnizează doar cantitatea de putere aleasă de utilizator, indiferent de dificultatea cu care se păstrează cadența selectată. Sistemele mai elaborate analizează cadența, cuplul și viteza și în funcție de acestea variază puterea indusă pentru a menține deplasarea la parametrii definiți de utilizator. Practic, pe un teren variabil, motorul scade sau mărește puterea generată în funcție de urcare sau coborâre.

Putere constantă

Acest mod (throttle assist mode) funcționează ca un motor convențional, adică odată activat generează puterea indicată de utilizator, fără a ține cont de viteză sau dacă utilizatorul pedalează sau nu. Practic, mecanismul e similar cu o manetă de accelerație montată pe ghidon sau poate avea forma unui buton acționat cu degetele, cu ajutorul cărora utilizatorul reglează nivelul de funcționare al motorului. Avantajele sunt evidente, căci la porniri mai dificile sau zone mai pretențioase, se poate apela la motor fără a fi condiționat de pedalare, dar acest lucru vine cu prețul unui consum ridicat al bateriei. De asemenea, în diferite țări sau regiuni, astfel de biciclete electrice sunt supuse reglementării stricte, deci poate fi nevoie de permis sau aprobări speciale pentru a le utiliza.

Nu în ultimul rând, tot mai multe modele de e-bike-uri oferă ambele moduri de funcționare, fie prin cuplarea/decuplarea unuia, fie prin declanșarea modului throttle odată activat butonul special.

Putere, autonomie și baterii

Producătorii vor oferi adesea estimări ale autonomiei diferitelor modele de biciclete electrice, dar acestea sunt aproximări și nivelul bateriei poate fi influențat de diverși factori care țin de utilizare. Greutatea utilizatorului, cât de mult pedalează acesta, diferența de nivel a traseului, presiunea din anvelope și cât de încărcată e bicicleta sunt toți factori care vor influența cât de mult ține bateria. Chiar și cu același utilizator, pe același traseu, bateria poate dura mai mult sau mai puțin în funcție de direcția și viteza vântului. Momentan nu există niciun sistem standard de determinare a autonomiei exacte a bateriei, similar cu cele ale autoturismelor pentru consumul de carburant, dar având niște cunoștințe de bază despre anumiți parametri va permite oricui să evalueze cam cât se poate baza pe baterie.

Motoarele sunt clasificate în funcție de numărul de wați. În mod normal, motoarele de biciclete electrice au de la 250W până la 1200W, iar cu cât mai multă putere, cu atât mai mare va fi și consumul de energie. În continuare, câteva caracteristici relevante:

Voltaj – indică puterea potențială a bateriei. Un voltaj mai mare asigură o putere mai mare, iar valorile tipice sunt de 24V, 36V și 48V.

Amperi/oră – indică numărul de amperi care poate fi generat într-o oră, iar de regulă această valoarea variază între 8 Ah la 20 Ah.

Wați/oră – indică nivelul de putere stocat în baterie calculat în wați/oră. Acesta se obține înmulțind voltajul cu amperi/oră. În mod uzual, o bicicletă electrică va consuma undeva între 8 și 16 wați/oră pe fiecare kilometru parcurs, volumul variind în funcție de factori descriși în paragraful inițial al acestui capitol. Așadar, calculând numărul de wați/oră și împărțindu-l la estimarea de wați/kilometru se poate obține o estimare realistă a autonomiei.

O baterie de 400 Wați/oră pe un teren plat unde se consumă 8 wați/oră per kilometru va avea o autonomie de 50 de kilometri (400Wh/8Wh/km=50 km), după care va fi epuizată complet.

Exemplul de mai sus este doar un... exemplu, iar un traseu rar poate fi perfect plat, în condiții de zero vânt, astfel încât realitatea să copieze fidel calculul, așa că luarea unei marje de eroare se poate dovedi o decizie înțeleaptă.

Producătorii nu publică mereu aceste informații în totalitate în cadrul broșurilor de prezentare, dar având cunoștință de voltaj și numărul de amperi/oră, restul de valori pot fi deduse. De asemenea, se recomandă și câteva probe pe diferitele tipuri de teren pentru o idee mai clară a consumului de energie.

Cele mai avansate sisteme oferă și o estimare în timp real a autonomiei, chiar și cu opțiune de afișare a distanței care se mai poate parcurge în funcție de nivelul bateriei. Având această sumă de informații la dispoziție, devine tot mai improbabil ca utilizatorul să rămână fără baterie pe neașteptate.

În materie de baterii, cele mai multe biciclete electrice folosesc acumulatori pe bază de plumb sau litiu, în timp ce nichelul pierde teren accelerat. Cele mai apreciate în momentul de față sunt cele din litiu.

Plumb – acumulatorii de plumb sunt cei mai accesibili ca preț și cei mai răspândiți în lumea bicicletelor electrice. Durata lor de folosință este redusă dacă sunt frecvent utilizați până la descărcare completă, iar greutatea lor reprezintă un dezavantaj.

Nichel-Cadmiu – acumulatorii de nichel-cadmiu (NiCad) și cei de NiMH sunt mult mai ușori și au autonomie mai mare ca și cei de plumb, dar la fel de poluanți cu mediul înconjurător ca și aceștia, astfel că normele de mediu au descurajat puternic folosirea lor.

Litiu – acumulatorii din litiu sunt ușori și eficienți, ceea ce îi face momentan cea mai frecventă alegere pentru a alimenta o bicicletă electrică, mai ales că tehnologiile de care dispun sunt folosite și pentru propulsarea altor vehicule electrice, precum automobilele Tesla.

Care bicicletă electrică e potrivită pentru mine?

Există o ofertă foarte cuprinzătoare de biciclete electrice pe piață și a face alegerea potrivită se poate dovedi o reală provocare, căci nu e vorba doar de motorizare, ci și de tipul în sine de bicicletă pe care un cumpărător o dorește. Din fericire, aproape toate tipurile de bicicletele (pliabile, de oraș, de munte, de șosea etc.) au și omologi electrici, singurul tip rămas fără așa ceva fiind cel al bicicletelor pentru copii și probabil nici nu se va astupa acest gol prea curând din motive obiective.

Cel mai bun punct de pornire în alegerea bicicletei electrice îl reprezintă elementul care prezintă cea mai mare importanță: puterea, autonomia, modul de funcționare, tipul de bicicletă etc. Evident, nu există un răspuns universal corect la întrebarea acestui paragraf, cum nu există nici bicicleta electrică perfectă. Pentru viteză mare, trebuie optat pentru un model cu mulți wați și motor amplasat central, dar asta va costa existența unui portbagaj generos poate. O ușoară electrică pliabilă va aduce cu ea o putere redusă și așa mai departe. În esență, este vorba despre o muncă de cercetare care nu va dura doar câteva minute și ideal ar fi delimitarea câtorva modele care corespund mai mult sau mai puțin cerințelor, urmată de o probare a lor.

Ce are o bicicletă electrică bună?

În mod firesc, acest nou produs are două mari serii de componente pe care se bazează – cele electrice și cele mecanice. Chiar dacă primele joacă un rol fundamental în acest caz, baza stă tot în calitatea componentelor mecanice, dar e important de ținut minte că un dezechilibru în orice sens (componente electrice de calitate și componente mecanice slabe sau viceversa) va avea același rezultat dezamăgitor pentru utilizator.

O listă de componente de calitate ar suna așa: cadru fiabil, schimbătoare de calitate, sistem eficient de frânare, roți puternice și o furcă solidă. Dacă adăugăm acestora o baterie care nu se consumă la scurt timp după pornire și electronice fiabile, atunci rezultă o bicicletă care poate susține chiar și un deceniu de utilizare, dat fiind că va fi întreținută regulat.

O verificare atentă a componentelor mecanice și electronice înainte de cumpărare va oferi o idee relativ clară asupra nivelului de calitate ce poate fi așteptat din partea ansamblului. Pe măsură ce tehnologia devine tot mai bună și producția tot mai mare, vine și scăderea prețului, dar zicala că „face atât cât costă” rămâne valabilă. Lucrurile prea bune ca să fie adevărate sunt prea bune ca să fie adevărate...

Desigur, pe lângă lista de pe hârtie, o bicicletă electrică va fi cu adevărat apreciată dacă experiența utilizatorului e una pozitivă și aici intervine și confortul, un element care poate fi probat doar pe viu. La finalul zilei, chiar și așa electrică, este vorba tot despre o bicicletă, iar poziția pe care o are utilizatorul rămâne un element la fel de important.

Cum să cumperi o bicicletă electrică

La fel ca și cu achiziționarea unei biciclete convenționale, cumpărarea unei biciclete electrice de la magazinul tău local, care oferă și serviciile post-vânzare atât de necesare, la standardul relevant, se remarcă drept cea mai bună idee. Personalul de specialitate al magazinului, dacă posedă cunoștințele necesare și specifice privind bicicletele electrice, se poate dovedi un atu foarte valoros atât în cadrul procesului de achiziție, cât și după acesta.

Tocmai de aceea, dacă oamenii dintr-un magazin de biciclete nu par în temă cu subiectul bicicletelor electrice, e mai bine pentru utilizator/cumpărător să se îndrepte spre unul unde personalul are aceste biciclete în centrul preocupării, nu doar ca niște produse auxiliare. Vorbind cu oameni specializați în aceste produse va ajuta mult în alegerea e-bike-ului cel mai potrivit.

Firește, decizia de cumpărare nu trebuie să vină instant, ci să fie rezultatul unei cercetări relativ amănunțite, pentru că, distractive sau nu, bicicletele electrice sunt, la finalul zilei, mijloace de transport. Cea mai sigură rețetă rămâne cea clasică: multe întrebări adresate vânzătorului, multe teste propriu-zise cu modelele și confruntarea multor broșuri de prezentarea, toate pentru a face o alegere în cunoștință de cauză. Și de la noi, câteva sfaturi obiective:

-          Bicicletele electrice nu sunt ieftine. O bicicletă electrică decentă pornește de la circa 1.500 de dolari, pentru sistemele electrice cu asistare prestabilită, ajunge la circa 2.500 de dolari în cazul unui model cu asistare variabilă și fiabilitate ridicată, iar ce depășește pragul de 4.000 de dolari reprezintă vârful de gamă.

-          Un an de garanție. Acesta este minimul sub care nu trebuie să coboare garantarea de către producător a pieselor, sistemului electric și altor componente. Orice e sub această perioadă e de evitat, iar pentru o bicicletă de 2.000 de dolari sau mai mult, garanțiile cinstite încep de la doi ani.

-          Bateriile nu țin o veșnicie. Chiar dacă unii producători afirmă că bateriile bicicletelor lor rezistă 1.000 de cicluri de încărcare (circa 3 ani), în realitate, numărul e pe la 600-800, ceea ce face foarte utilă discuția cu reprezentanții producătorului asupra politicii de înlocuire.

 

In China s-au produs in 2014, 50 milioane biciclete si scutere electrice. Chinezii care nu sunt mai bogati decat noi, au cumparat anul trecut 30 milioane ebikes. China are o populatie de 1.365 milioane, 30/1357=2,2%. Aplicat la 20 milioane face 440.000 ebikes, atitea ar trebui sa se vanda la noi pe an. Sursa: www.ibikes.ro.

2015 in Olanda - crestere de 24% la vanzarile de biciclete electrice. Asta fara bicicletele electrice de viteza/putere mare unde cresterea a fost de 43% pana la 3570 ebikes.

 

De ce să ții cont

Acum că am enumerat principalele repere privind bicicletele electrice și achiziția lor, mai trebuie amintite câteva aspecte generale pentru a avea o viață liniștită alături de noul ansamblu.

Depozitare. Cu câteva excepții, bicicletele electrice sunt grele, ajungând să aibă undeva între 20 și 30 de kilograme, deci urcarea lor manuală preț de câteva etaje până la apartament nu se va dovedi pe termen lung o opțiune rezonabilă. Pe de altă parte, nefiind tocmai ieftine, nu sunt de parcat afară sau lăsat nesupravegheate. Așadar, posesorul unei biciclete electrice va avea nevoie de un spațiu accesibil de stocare, securizat și cât de cât călduros, temperaturile scăzute având un efect dăunător asupra bateriilor.

Accesorii. Lista de accesorii odată intrată în folosință bicicleta poate cuprinde multe articole: portbagaj suplimentar, genți de portbagaj, lumini mai puternice, sistem antifurt solid etc. Toate acestea rezultă într-un total de cheltuieli care poate fi mai mare decât prevăzut inițial.

Reglementări. Chiar dacă nu există interdicții pentru ele în cele mai multe state, bicicletele electrice te obligă să verifici reglementările legale din ţara ta înainte de a cumpăra una. Unele ţări interzic utilizarea bicicletelor electrice cu o putere mai mare de x Watts. Alte ţări le asimilează cu totul scuterelor şi te obligă să obţii tot felul de licenţe şi ţidule pentru utilizarea lor.

Amintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 2, alin.2, lit.h,  din REGULAMENTUL (UE) NR. 168/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea  pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri, act care a înlocuit prevederea anterioară (art.1, alin.1, lit.h, din Directiva UE 24 / 2002), singurele vehicule cu motor care se asimilează bicicletei sunt aşa-zisele pedelecuri, adică vehicule cu structură de bicicletă care au un motor electric auxiliar îndeplinind cumulativ trei criterii: putere motor max. 250 W, care nu funcţionează dacă nu pedalezi, si care oricum se opreşte dacă ai atins 25 km / h.

Textul exact al normei legale UE: "vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când biciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului creşte, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h;".

In ciuda presiunilor furibunde facute de lobby-ul producatorilor de distribuitorilor de e-bike-uri, cărora Federaţia Europeană a Bicicliştilor i s-a opus ferm în ultimul deceniu, nu s-a lărgit definiţia şi deci NU SUNT BICICLETE aşa-zisele e-bike-uri la care le funcţionează motorul şi dacă nu pedalezi, sau şi dacă depăşeşti 25 km / h, sau are putere peste 0,25 kW, ce să mai vorbim de motoare cu ardere internă....