In fiecare an ne prindea zapada pe biciclete, din East Side in West Side. Doar ca pe noi din West Side ne prindea si Martisorul tot pe biciclete. Din vechime se stia ca rotile de bicicleta nu merg bine pe zapada, asa era legea naturii, ca roata din fata sa mearga cea iar roata din spate sa mearga hais! Dar nu pentru multa vreme… Sezonul de iarna se pregatea din vara, cand gumele de pe spate erau uzate cu franari mestesugite, pe nisip, pietris si, in general, pe orice suprafete. Ele isi atingeau iute limita de aderenta, si erau montate pe rotile din fata, iar cand nu mai erau bune nici acolo, se scoteau si se puneau la pastrare, pentru la iarna. Nu stiu daca la voi era la fel, dar la noi, de Ignat, porcii se taiau in curtea dintre blocuri, eveniment pentru care se aduceau paie, din alea ramase de la treieratul cerealelor de toamna sau timpurii, dupa caz. Macelul dura cu orele, si macelarii treceau de la un porc la altul, facandu-si treaba temeinic si in conditii absolut sterile, in special din cauza tuicii pe care o serveau din plin. Fiarta sau natur, nu mai conteaza asta acum… Initiatii in mers pe bicicleta mergeau si ei, ca si macelarii, de la porc la porc, dar ca sa ia cate o mana de paie proaspete de la fiecare. Eu unul, le bagam pe sub pulover, iar la capatul liniei de porci aratam ca o rata impanata. Poate va intrebati ce au paiele cu bicicletele?? Ei bine, aflati ca are!! Gumele roase de cu vara se impanau cu cuie de tapiterie, scurte si cu cap mare – acestea se vindeau la kilogram si se gaseau din belsug, ca si mesterii tapiteri. Partea ascutita se infigea din interior catre coama gumei, capul cuiului ramanea in interior. Dupa ce treaba se facea pe intreaga circumferinta, guma se umplea cu paie, atat cat sa fie, mai apoi, usor de bagat pe janta. Odata bagata o juma’ de guma pe janta, se mai infigeau cateva maini de paie, ca sa fie, apoi se uda interiorul gumei cu apa si se baga definitiv cealalta jumatate pe janta. Bine, guma, paie, dar apa?? Pai, fiind iarna, apa ingheta bocna si tinea cuiele la locul lor, altfel paiele se tasau si nu mai faceau doi bani. Asa cum cred ca ati inteles, iarna nu mai era loc de aparatoare de noroi, cuiele mai lungi le zgariau si chiar blocau rotile. Solutia se putea adopta si pe fata, daca aveai guma d-aia veche, daca nu, pur si simplu se bloca frana de pe fata iar sub roata se fixa, in cam acelasi fel, o tabla sau un capac de WC. Uitasem sa va spun ca blocurile in care statea gasca din West Side erau facute de Armata Romana, pentru militari, iar in anii aceia nu aveam incalzire centrala ci sobe cu lemne. Unul din vecini, pensionar de la Vanatorii de Munte, a descarcat un camion de schiuri reformate, casate, pentru a fi sparte si folosite la incalzirea sufletelor noastre la vreme de noapte geroasa. De la el am luat, intr-o iarna, un brat de varfuri de schiuri Zakopane, care se montau impecabil pe rotile fata, scutindu-ne de cateva ore de munca de lamurire a paielor in rotile din fata. Astfel pregatiti, cursele noastre zilnice, lungi, “de vara”, erau revigorate pentru multa vreme, apogeul fiind prin Februarie, cand toate drumurile secundare erau inghetate bocna iar in serile tarzii deveneam stapanii lor incontestabili. De-aia n-am apucat sa invat sa schiez, dar nu-mi pare rau, ca oricum n-aveam bani de teleschi, ca-i dadeam pe gume. ================ Această poveste participă în concursul Încalecă pe-o şa şi spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete și 8 vouchere pentru accesorii de bicicletă oferite de magazinul Veloteca.