Cap si pajura
Jianu Alexandru
j.alleks@yahoo.com
0766618076
-“Si ia-ti si fierul asta nenorocit, ca oricum nu iau nici un ban pe el, nici macar la fier vechi! “Vorbele îi zgâriara auzul odata cu scârtâitul portii. Privi bicicleta hodorogita si chinuita de ani multi si rugina.O ridica si pleca tinând-o de ghidon. Încotro? Nu stia , dar cât mai departe de locul ala blestemat.Nu era trist, era ciudat, cu toate ca portile i se-nchideau în nas si n-avea unde sa doarma la noapte, era linistit. E bizar ca, tocmai atunci când toate sperantele ne sunt naruite suntem împacati cu noi însine! Un scâncet îi aduse aminte de Max. Nu avea ce-i da sa manânce, si asta îl duru un pic.-”Nu plânge Max, lasa ,ca o sa ne descurcam noi cumva! Câinele îl privi neîncrezator si urma bicicleta care troncanea din toate încheieturile, pe un drum al carui capat nu-l stia.
-“Hei, tu, ala cu bicicleta! Vino un pic!”. Tresari , oamenii nu-l opreau niciodata sa-i zica o vorba buna.Pasii îl dusera totusi spre tânarul îmbracat bine care-l strigase. “Vrei sa faci un ban?” Cuvintele nu sunara prea bine, daca –l punea sa fure, sau mai rau?-“Depinde!” . Tânarul simti teama din glasul lui, si începu sa râda: -“Stai linistit, nu o sa faci ceva ilegal. Cum te numesti?Pe mine ma cheama Bogdan.” Cuprine mâna întinsa si o simti calda si blânda ca si privirea celui din fata sa. Nu era obisnuit si îsi trase speriat mâna înapoi. “David.”Si vorbele îi tremurara putin. –“Bine, David, uite cum sta treaba.Eu am o mica afacere de publicitate. Am vazut ca ai bicicleta, nu vrei sa lucrezi pentru mine? Distribui pliante in cutiile postale din comunele alaturate. N-o sa-ti fie usor, dar e un ban câstigat cinstit. Îti dau 20 de lei pe zi!”
Nu-i venea sa creada! Era o gluma , sau cineva acolo sus îsi adusese aminte de el? Oricum ar fi fost, nu avea de ales. Privirea îi cazu pe Max, care se întinsese la marginea drumului, respirând greoi.”Bine. sunt de acord. Bogdan zâmbi, cald,nu superior cum faceau toti în ultima vreme in fata lui. “Bun. Atunci ne-am înteles. Unde stai?” –“Acum nicaieri. Tocmai am fost dat afara de la ultima gazda ca n-am avut sa-i platesc. “   -” Vino ,am eu ceva, nu-i cine stie ce , stai câteva zile si daca nu-ti convine îti dau bani si îti cauti în alta parte!
Camera nu era întradevar cine stie ce, dar era un acoperis deasupra capului.Avea un pat si o masa, dar erau de-ajuns pentru el. Era o anexa din firma lui Bogdan , acum dezafectata. -“Poti sta cât vrei aici, eu oricum n-o mai folosesc. Ma duc sa-ti pregatesc ceva de mâncare si mai vorbim dupa, ok?”
Ramas singur , îl cuprinsera gândurile. Cine era omul asta? Si ce voia de la el? Îi era teama, nimeni nu-i mai oferise ceva fara sa-i ceara însutit înapoi. Bogdan se-ntoarse cu o farfurie pe care erau doi cârnati aburinzi, cartofi prajitt si un pahar cu lapte. -“ Scuza-ma, nu ma pricep prea bine la bucatarie, si prietena mea e plecata din localitate”. Dupa ce termina de mâncat , Bogdan mai ramase un pic sa vorbeasca. Era seara si n-avea nimic de facut. Vorbira mult ,pâna aproape de miezul noptii, îsi descoperira puncte comune si în momentul în care Bogdan se ridica sa plece, parca erau prieteni de ani buni ,nu de cateva ore. “Asa ramâne, David. Mâine la prima ora o sa-ti aduc listele cu adrese unde trebuie sa distribui pliantele. Noapte buna!”
A doua zi începu lucrul. Nu era greu, si Max îi tinea companie. Bogdan îi aduse ceva piese pentru bicicleta si un telefon.
Trecura câteva luni si David se schimbase radical. Bogdan îl inscrisese la facultate, urma ca din toamna sa înceapa cursurile.-”Si slujba?” –“Lasa ca o sa-ti gasesc ceva de lucru la Bucuresti, si oricum esti la fara frecventa!”
Era dimineata, si era toamna. Masina lui Bogdan opri lânga el.-” Hei, David am ceva pentru tine!” Coborî din masina si deschise portbagajul, în care se vedea un pachet învelit în carton si folie.-”O montezi singur sau te-a jut?” Era o bicicleta, noua, cu vaselina pe ea, mirosind a magazin. Lacrimile care-i picurau acum lui David din ochi nu mai erau amare, erau de bucurie.-”Nu pot s-o primesc Bogdane, e prea mult!” -“Stai linistit, te-am pacalit un pic cand ne-am cunoscut! De fapt ,salariul tau e de 30 de lei pe zi!Ti-am oprit 10 lei pe zi pentru ca stiam ca-ti doresti o bicicleta noua! Asa ca e cumparata pe banii tai”. Nu mai avea cuvinte sa-i multumeasca omului din fata sa, dar pe limba îi veni o întrebare care-i dadea târcoale de multa vreme:-”De ce faci toate astea pentru mine?” –“David, vezi tu, si eu am fost ca tine, si nu m-a ajutat nimeni. Am simtit ca esti un om bun. Asta-i singurul motiv! “ -“O sa-ti pot multumi vreodata?” -”Da, faptul ca-mi esti prieten e mai presus de orice rasplata!”.
Era fericit!Bicicleta cea noua mergea perfect, însa nu se-ndurase nici de cea veche s-o arunce, era o parte din viata lui. Max mergea în urma lui ca de obicei, si nimic nu parea ca poate sa-i strice dimineata aia superba de octombrie. Deodata îi suna telefonul. Era numarul lui Bogdan, însa o alta voce, impersonala, se auzi din celalalt capat:-”Alo, domnul Racaru David?” Inima-i batea cu putere, simti ca s-a-ntâmplat ceva rau.”Da, eu sunt. Dumneavoastra cine sunteti?” .Ar fi dorit sa ramâna surd , sa nu auda cuvintele care urmau! -“Ma numesc Stoenescu Raul, agent de circulatie. Îl cunoasteti pe domnul Stoica Bogdan? “-” Da , s-a-ntâmplat ceva ?” -”Domnule Racaru , îmi pare rau sa va anunt, dar Stoica Bogdan a decedat in urma unui accident de circulatie!”.
================
Aceasta poveste participa în concursul Încaleca pe-o sa si spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete ?i 8 vouchere pentru accesorii de bicicleta oferite de magazinul Veloteca.
-“Si ia-ti si fierul asta nenorocit, ca oricum nu iau nici un ban pe el, nici macar la fier vechi! “Vorbele îi zgâriara auzul odata cu scârtâitul portii. Privi bicicleta hodorogita si chinuita de ani multi si rugina.O ridica si pleca tinând-o de ghidon. Încotro? Nu stia , dar cât mai departe de locul ala blestemat.Nu era trist, era ciudat, cu toate ca portile i se-nchideau în nas si n-avea unde sa doarma la noapte, era linistit. E bizar ca, tocmai atunci când toate sperantele ne sunt naruite suntem împacati cu noi însine! Un scâncet îi aduse aminte de Max. Nu avea ce-i da sa manânce, si asta îl duru un pic.-”Nu plânge Max, lasa ,ca o sa ne descurcam noi cumva! Câinele îl privi neîncrezator si urma bicicleta care troncanea din toate încheieturile, pe un drum al carui capat nu-l stia. -“Hei, tu, ala cu bicicleta! Vino un pic!”. Tresari , oamenii nu-l opreau niciodata sa-i zica o vorba buna.Pasii îl dusera totusi spre tânarul îmbracat bine care-l strigase. “Vrei sa faci un ban?” Cuvintele nu sunara prea bine, daca –l punea sa fure, sau mai rau?-“Depinde!” . Tânarul simti teama din glasul lui, si începu sa râda: -“Stai linistit, nu o sa faci ceva ilegal. Cum te numesti?Pe mine ma cheama Bogdan.” Cuprine mâna întinsa si o simti calda si blânda ca si privirea celui din fata sa. Nu era obisnuit si îsi trase speriat mâna înapoi. “David.”Si vorbele îi tremurara putin. –“Bine, David, uite cum sta treaba.Eu am o mica afacere de publicitate. Am vazut ca ai bicicleta, nu vrei sa lucrezi pentru mine? Distribui pliante in cutiile postale din comunele alaturate. N-o sa-ti fie usor, dar e un ban câstigat cinstit. Îti dau 20 de lei pe zi!” Nu-i venea sa creada! Era o gluma , sau cineva acolo sus îsi adusese aminte de el? Oricum ar fi fost, nu avea de ales. Privirea îi cazu pe Max, care se întinsese la marginea drumului, respirând greoi.”Bine. sunt de acord. Bogdan zâmbi, cald,nu superior cum faceau toti în ultima vreme in fata lui. “Bun. Atunci ne-am înteles. Unde stai?” –“Acum nicaieri. Tocmai am fost dat afara de la ultima gazda ca n-am avut sa-i platesc. “   -” Vino ,am eu ceva, nu-i cine stie ce , stai câteva zile si daca nu-ti convine îti dau bani si îti cauti în alta parte! Camera nu era întradevar cine stie ce, dar era un acoperis deasupra capului.Avea un pat si o masa, dar erau de-ajuns pentru el. Era o anexa din firma lui Bogdan , acum dezafectata. -“Poti sta cât vrei aici, eu oricum n-o mai folosesc. Ma duc sa-ti pregatesc ceva de mâncare si mai vorbim dupa, ok?” Ramas singur , îl cuprinsera gândurile. Cine era omul asta? Si ce voia de la el? Îi era teama, nimeni nu-i mai oferise ceva fara sa-i ceara însutit înapoi. Bogdan se-ntoarse cu o farfurie pe care erau doi cârnati aburinzi, cartofi prajitt si un pahar cu lapte. -“ Scuza-ma, nu ma pricep prea bine la bucatarie, si prietena mea e plecata din localitate”. Dupa ce termina de mâncat , Bogdan mai ramase un pic sa vorbeasca. Era seara si n-avea nimic de facut. Vorbira mult ,pâna aproape de miezul noptii, îsi descoperira puncte comune si în momentul în care Bogdan se ridica sa plece, parca erau prieteni de ani buni ,nu de cateva ore. “Asa ramâne, David. Mâine la prima ora o sa-ti aduc listele cu adrese unde trebuie sa distribui pliantele. Noapte buna!” A doua zi începu lucrul. Nu era greu, si Max îi tinea companie. Bogdan îi aduse ceva piese pentru bicicleta si un telefon. Trecura câteva luni si David se schimbase radical. Bogdan îl inscrisese la facultate, urma ca din toamna sa înceapa cursurile.-”Si slujba?” –“Lasa ca o sa-ti gasesc ceva de lucru la Bucuresti, si oricum esti la fara frecventa!” Era dimineata, si era toamna. Masina lui Bogdan opri lânga el.-” Hei, David am ceva pentru tine!” Coborî din masina si deschise portbagajul, în care se vedea un pachet învelit în carton si folie.-”O montezi singur sau te-a jut?” Era o bicicleta, noua, cu vaselina pe ea, mirosind a magazin. Lacrimile care-i picurau acum lui David din ochi nu mai erau amare, erau de bucurie.-”Nu pot s-o primesc Bogdane, e prea mult!” -“Stai linistit, te-am pacalit un pic cand ne-am cunoscut! De fapt ,salariul tau e de 30 de lei pe zi!Ti-am oprit 10 lei pe zi pentru ca stiam ca-ti doresti o bicicleta noua! Asa ca e cumparata pe banii tai”. Nu mai avea cuvinte sa-i multumeasca omului din fata sa, dar pe limba îi veni o întrebare care-i dadea târcoale de multa vreme:-”De ce faci toate astea pentru mine?” –“David, vezi tu, si eu am fost ca tine, si nu m-a ajutat nimeni. Am simtit ca esti un om bun. Asta-i singurul motiv! “ -“O sa-ti pot multumi vreodata?” -”Da, faptul ca-mi esti prieten e mai presus de orice rasplata!”. Era fericit!Bicicleta cea noua mergea perfect, însa nu se-ndurase nici de cea veche s-o arunce, era o parte din viata lui. Max mergea în urma lui ca de obicei, si nimic nu parea ca poate sa-i strice dimineata aia superba de octombrie. Deodata îi suna telefonul. Era numarul lui Bogdan, însa o alta voce, impersonala, se auzi din celalalt capat:-”Alo, domnul Racaru David?” Inima-i batea cu putere, simti ca s-a-ntâmplat ceva rau.”Da, eu sunt. Dumneavoastra cine sunteti?” .Ar fi dorit sa ramâna surd , sa nu auda cuvintele care urmau! -“Ma numesc Stoenescu Raul, agent de circulatie. Îl cunoasteti pe domnul Stoica Bogdan? “-” Da , s-a-ntâmplat ceva ?” -”Domnule Racaru , îmi pare rau sa va anunt, dar Stoica Bogdan a decedat in urma unui accident de circulatie!”.