Cameron Brown Ironman triatlon merida warp reacto biciclete campion Cameron Brown este un triatlonist de Ironman din Noua Zeelandă. El este câştigător de doisprezece ori la competiţia Ironman New Zealand (2001-2005, 2007-2011, 2015-2016) ce are loc în Taupo, Noua Zeelandă. Cea mai bună plasare a lui la Campionatele Mondiale de Ironman de la Kona, Hawaii este locul 2 în 2001 şi 2005. Cameron poate fi admirat călare pe o Merida WARP TT, fiind mereu în centrul scenei de curse Ironman. Ne-am apropiat de el, dar nu în plină cursă, pentru a afla un pic mai mult despre om, sportul său şi recomandările sale pentru alţii. Cameron Brown Ironman triatlon merida warp DE CÂND AI ÎNCEPUT SĂ CONCUREZI ÎN TRIATLON ŞI CÂND AI DEVENIT SPORTIV PROFESIONIST? Primul meu triatlon a fost din nou în 1987, ca adolescent de 14 ani la Sprint Triatlon Devonport, în Auckland. Pe atunci fiecare concura unul împotriva tuturor (cu start în masă) astfel încât, chiar ca un junior împărţeai linia de start cu Rick Wells, care a fost primul campion mondial în 1987 şi a devenit repede unul dintre eroii mei. Cred că am devenit un profesionist când am terminat şcoala la vârsta de 18 ani şi m-am dus direct în Japonia unde am făcut primul meu sezon International. CUM AJUNGI ÎN SPORT? (ADESEORI TRIATLEŢII VIN DE LA O DISCIPLINĂ SINGULARĂ ŞI APOI SE EXTIND - CARE A FOST "DISCIPLINA DE LA CARE AI “LUAT STARTUL”?) Am avut un interes serios în ciclism şi urmăream Tour de France la televizor, când ciclistul irlandez Stephen Roche a câştigat marele tur, şi m-am îndrăgostit de acest sport. Apoi la liceul meu a luat fiinţă un club de Triatlon şi uite aşa am început antrenamente şi curse la şcoală. CARE A FOST INSPIRAŢIA / MOTIVUL PENTUR A INTRA ÎN SPORT? Am încercat o mulţime de sporturi pe vremea aceea, de exemplu rugby, tenis, fotbal, badminton, dar de îndată ce am intrat la triatlon am ştiut că acest lucru a fost sportul care mi-ar plăcea pentru o lungă perioadă de timp. Cred că cele trei discipline te ţin atât de ocupat încât nu te poţi plictisi. CARE ESTE DISCIPLINA TA CEA MAI SLABĂ ŞI CARE ESTE CEA MAI TARE? Când am început ciclismul, acesta a fost punctul meu forte, iar alergarea era disciplina mea cea mai slabă, dar acum că am evoluat alergarea este acum disciplina mea mai puternică. Nu poţi fi slab în nici un sport atat timp cât întotdeauna încerci să îţi îmbunătăţeşti performanţele. CÂT TIMP ALOCI ANTRENAMENTULUI PE DISCIPLINE ŞI CUM LE ACORZI ACEST TIMP, LE POŢI FACE SUCCESIV? Când sunt în plin antrenament de Ironman complet, cele mai serioase săptămâni ale mele sunt în jurul reperelor de 35-40 de ore, 20-24 km de înot, 600-750 km de ciclism şi 100-130 km de alergare. Fac, deasemenea, 2-3 sesiuni de gimnastică şi de forţă. În cele mai multe zile, voi înota, voi pedala şi voi alerga, apoi eu fac mereu ‘brick sessions’ (astfel de şedinţe combinate de antrenament înseamnă că suprapui două tipuri de discipline specifice în timpul aceluiaşi antrenament, fără întrerupere sau cu pauze extrem de mici) spre exemplu pedalez şi apoi trec direct în alergare. Era uşor să mă antrenez zile întregi la alergare fără să pedalez, dar când m-am apucat de sesiuni consecutive, aveam picioarele ca de gelatină atunci când încercam să alerg imediat după o tură în forţă pe bicicletă! Cameron Brown Ironman triatlon merida warp reacto biciclete campion   IN TIMP CE PARCURGI UN EVENIMENT IRONMAN SUNT SIGUR CĂ POŢI TRECE PRIN MULTE ZONE "DARK”, SAU INTRI ÎN GAURĂ DE POTENŢIAL. UNDE GĂSEŞTI MOTIVAREA SĂ CONTINUI SAU CHIAR SĂ FORŢEZI MAI MULT DECÂT CREDEAI CĂ POŢI? Ironman este “o zi atât de lungă” încât există întotdeauna momente când mintea ta zboară pe câmpii, şi te duce prin nişte momente total diferite, în care atingi cote înalte şi joase. Nutriţia este o parte importantă a sportului şi dacă uitaţi să vă alimentaţi corect timp de 30 de minute, atunci puteţi plăti într-adevăr pentru greşeala asta mai târziu în cursă. La fiecare câteva minute o să mă vedeţi că voi lua apă sau o băutură cu electroliţi, geluri sau unele alimente. CUM ŞI CÂND A ÎNCEPUT COLABORAREA CU MERIDA? Am început să pedalez pe o MERIDA în acest an (2016) şi am îndrăgit bicicleta imediat! Ba chiar am avut un succes imediat pe ea, câștigând al doisprezecelea meu Ironman New Zealand cu 8 minute mai puţin în proba de bicicletă, mai repede decât am făcut vreodată parcursul, stabilind un record personal: un timp de 4,29 ore pentru tura de bicicleta de 180 km! Am reușit să dobor recordul cursei cu 7minute într-un timp de 8:07:58 ore asa ca am fost destul de fericit mai ales că mi se întâmplă la vârsta de 43 de ani! CARE SUNT ASPECTELE FAVORITE ALE UNEI MERIDA TT WARP? Este super uşoară, dar are o rigiditate incredibilă şi are foarte multe opţiuni pentru setarea poziţiei ideale de TT (de contratimp). Poţi merge foarte aplecat dacă eşti un rider Pro Tour, sau se poate să fie un pic mai înaltă la capătul din faţă al bicicletei, poziţie care este critica pentru triatleţi atunci când trebuie să pedaleze peste 180 km într-un Ironman. UTILIZEZI ŞI ALTE BICICLETE Merida PENTRU ANTRENAMENTE SAU CURSE? Da, încalec frecvent o Merida Reacto de şosea, şi ador pedalatul în viteză cu o astfel de ‘rachetă’ care mă eliberează uneori de presiunea antrenamentelor specifice. Uneori este foarte reconfortant să mă desprind de bicicleta de contratimp, şi să mă lansez pe dealurile din împrejurimile casei mele pentru refacerea formei mele fizice, după pauze mai mari. TRIATLONUL ESTE UN SPORT CARE ASIMILEAZĂ ÎN MOD NORMAL INOVAŢIA TEHNICĂ. OARE CÂT DE IMPORTANT ESTE ACEST ASPECT PENTRU TINE? Inovaţia a fost întotdeauna în priorităţile triatlonului, au existat multe evoluţii tehnice de-a lungul celor 30 de ani cât timp am fost implicat în acest sport: am concurat cu roţi cu frâne pe disc, aero bare, roţi aero, STI apoi am trecut pe schimbătoare electrice, pe power meters, şi de la bicicletele de aluminiu am trecut la biciclete de carbon. Îmi place să văd echipamente noi în fiecare an şi întotdeauna abia aştept să încalec pe ceva care ar putea îmbunătăţi performanţa mea, chiar dacă doar cu 1%! CE PĂRERE AI DESPRE DISCUŢIILE ÎN CONTRADICTORIU REFERITOARE LA INTRODUCEREA FRÂNELOR PE DISC ÎN CURSELE DE ŞOSEA? Am așteptat cu nerăbdare să văd echipele din Pro Tur că introduc frânele pe disc în acest an, sperăm că se va întâmpla cât de curând, căci știu că frânarea este incredibilă în comparație cu standardul pe care îl avem acum. În cursele rutiere este foarte important să ai frânare fantastică, dar în triatlon bicicleta nu are nevoie într-adevăr de aceleași standarde, cu excepția cazului în care pedalezi peste munți! Cameron Brown, Ironman, triatlon, merida, warp, reacto, biciclete AI OARECARE RECOMANDĂRI SAU SFATURI PENTRU TOATA LUMEA CARE ESTE INTERESATĂ DE ABORDAREA ACESTUI SPORT? Cred că este important pentru a găsi un antrenor bun care să se uite la tine, cineva care să aibă câţiva ani buni în sport şi cu experienţă pedagogică. Antrenamentele de triatlon au parcurs un drum lung de la primii ani până acum, dar încă înseamnă în primul rând doar muncă grea, dedicare şi consecvenţă. De exemplu, nu te antrena atat de tare încat să fie nevoie să iei ulterior 3 zile libere, mai bine te antrenezi o zi da o zi ba, şi vei observa că ai rezultate foarte bune. CARE ESTE TRASEUL DE CURSĂ PREFERAT, ŞI DE CE? Traseul meu preferat este Ironman Noua Zeelandă, în Taupo. Segmentul de înot este unul dintre cele mai bune din lume, cu apă atât de limpede, încât ai bea în timpul parcursului de înot, oamenii din Taupo îşi fac treaba extraordinar într-adevăr în spatele evenimentului şi are o linie de finiş uimitoare! De urmărit pentru voi toţi cei care apreciaţi triatlonul de mare performanţă, cum va reuşi Cameron Brown să cucerească al ‘13-lea norocos’ titlu de campion al Noii Zeelande, călare pe Merida Warp TT! Şi în general, să vedem ce performanţe vor aduce modelele Merida Reacto pentru tiatlonişti şi rutieri! Nativul neo zeelandez, care a împlinit 44 de ani în luna iunie 2016, a făcut istorie ca cel mai bătrân concurent ce a câștigat vreodată un Ironman, anul trecut când a smuls victoria în Taupo, Noua Zeelandă. În ciuda unui calendar de curse complet, el dovedeşte o loialitate puternică față de soția lui și cei doi fii, iar angajamentele față de sponsori durează decenii, legendarul triatlet nu a arătat nici un semn de înmuiere. Unul dintre marile lui secrete este continuitatea, consecvenţa în antrenamente!!