Tipuri de piele pentru incaltaminte: episodul 1

"- Sunt din piele?" întrebi tu naiv, vânzătorul...
"- Din piele, sigur că din piele, cum să nu fie din piele!?", răspunde sigur pe el, vânzătorul...

De câte ori nu te-ai regăsit în astfel de situație? Cât de multe știi despre pielea din care sunt confecționațe diferitele modele de încălțăminte outdoor?

bocanci munte piele nubuk scarpa contour

Noi suntem primii care testăm echipamentele prezentate pe pagina noastră de recomandări... Scriem acest articol pentru cei sau cele care au luat decizia de a acorda o importanţă deosebită materialelor din care sunt confecţionaţi bocancii de munte – mai ales in ce privește bocancii alpini (tehnici) şi cei tradiţionali, dar şi in cazul celor uşori, de două sezoane, cum ar fi cei de drumeţie (trekking). În primul rând trebuie să fim „cuceriţi” de pielea din care sunt făcuţi aceştia şi abia pe urmă de design şi coloratură ... şi mult în urmă, de preţ. Legat de preţ, trebuie ştiut faptul că un bocanc bun (de top) are şi un preţ „de top”, dar acesta diferă de la un producător la altul.

Când achiziţionăm un bocanc superior din punct de vedere calitativ, trebuie să ne gândim că facem o achiziţie pe termen lung, de minim 6-8 ani – sau mai mult, în funcţie de intensitatea folosirii, la bocancii tehnici – şi foarte lung, am putea spune „pe viaţă”, la bocancii tradiţionali. În acest caz, preţul nu primează. Asta spune orice profesionist: calitatea e pe locul unu, detaşat.

 pielea nubuc granulata fin

fibre fin granulate piele nubuc

Dar să revenim la subiect, adică la pielea folosită la fabricarea bocancilor.

PIELEA NUBUCK

Pielea Nubuck este o piele de vită (vită tânără, vițel) cu granulaţie foarte mare, procesată și prelucrată pe partea exterioară a pieii. Există în 2 variante:

- cu aspect catifelat – poate fi albă sau colorată (a nu se confunda cu pielea Suede)

- cu aspect neted, lucios, de culoare maro (a nu se confunda cu pielea Anfibio)

exemplu piele nubuc

Această piele are o grosime cuprinsă între 2,8 – 3,2 mm şi se foloseşte în special la bocancii alpini (tehnici). Trebuie să fie colorată sau vopsită puternic pentru a acoperi procesul de șlefuire și ștanțare.
Uneori, mai este denumită şi „water-repellent leather”, adică piele rezistentă la apă. Dar rezistă la cantități medii de apă, nu te aștepta să se comporte ca un plastic. Îi trebuie oricum un spray de impermeabilizare, pentru performanțe mari și repetate. O vei găsi de obicei la un preț ceva mai mare decât pielea Suede. Este moale la atingere, se zgârie ușor, iar picăturile de apă o pătează temporar, dându-i o nuanță mai întunecată, dar se usucă la culoarea originală!

- Varianta cu aspect de catifea în general se asociază cu membrană impermeabilizată şi cu interior din material textil, dar există şi câteva modele de bocanci căptuşiţi tot cu piele;

- Varianta lucioasă: din ea se pot confecţiona şi bocanci tradiţionali, de asemenea foarte buni şi rezistenţi în timp; interiorul lor este numai din piele.

Din punct de vedere istoric, Nubuck-ul a fost fabricat din piele de cerb sau elan și a intrat pe piața americană la începutul anilor 1930. La început, acest tip nou de piele nu a avut mult succes, până când ducele de Windsor a călătorit într-o vizită regală în Statele Unite. Purta Oxfords din noul Nubuck și datorită lui, stilul a luat amploare.
Pentru a face Nubuck-ul, se folosește stratul exterior al pieii de vițel, apoi pielea trebuie să fie șlefuită din exteriorul pielii. Acest lucru se datorează faptului că stratul exterior de piele de vițel, este mai dur decât partea interioară folosit pentru tipul de piele Suede (de căprioară) și, prin urmare, logic este mai puternic și va dura mai mult. Cu toate acestea, există o teamă justificată la Nubuk, deoarece acesta fiind șlefuit din exterior, pot apărea unele imperfecțiuni aparente naturale ale pieii. Unii ar putea găsi că imperfecțiunile dau caracterul specific, dar pentru toți ceilalți, pentru a oferi un produs neted și curat, producătorii vopseau adesea și colorau Nubuck-ul.

bocanci scarpa contour outdoor

AVANTAJELE TESTATE DE NOI, pentru modelul SCARPA CONTOUR:

- Îi poți încălța "de sus" fără ajutorul unui încălțător. La fel și descălțatul. Intră călcâiul perfect chiar și când stai în picioare, nu trebuie să te faci ghem...
- Nu trece apa prin ei, chiar dacă traversezi bălți sau straturi de zăpadă apoasă (au membrana Hydro-Ban, ce asigură impermeabilitate în procent de 100% si respirabilitate 10.000 g/mp/24hr; rezistenta la apă: 10.000 mm);
- Sunt foarte confortabili la mers îndelungat, țin bine piciorul, fără să te strângă și să taie circulația;
- Au aderență foarte bună pe piatră uscată sau udă (talpă Vibram, cu insertii din material poliuretan si EVA: acetatul de vinil etilenă este copolimerul etilenei și acetatului de vinil. Este un material extrem de elastic care poate fi sinterizat pentru a forma un material poros similar cu cauciucul, dar cu duritate excelentă);

- Țin de cald foarte bine. Dar atenție: i-am purtat cu două perechi de șosete, una subțire (primul strat) direct pe piele, a doua ceva mai groasă în exterior! NU te baza doar pe bocanc, pentru a-ți asigura confortul termic... Acest tip de bocanc înalt nu se poartă cu șosete 'sub gleznă'.
- Arată bine, au un stil clasic, de bocanc tradițional de munte;
- Chiar dacă s-au murdărit de noroi, după spălare și uscare nu au rămas pătați.

Poți analiza modelul de bocanci Scarpa Contour AICI.

... va urma!

Totul pentru tine... de prin 2008!

Am folosit ca sursă de informație foto din arhiva George Culda și Valentin Hudubeț, texte si imagini prelucrate de la bocancidemunte.blogspot.com; leather-dictionary.com;