În timp ce răsfoiați site-ul Veloteca, poate ați remarcat mențiunea privind garanția pe viață pentru bicicletele Merida prezente în oferta noastră. Cum o astfel de precizare nu are cum să nu stârnească interesul oricărui cumpărător, am decis să vă prezentăm pe larg garanția pe viață, cu ceea ce presupune și condițiile acesteia. Așadar, fără sporovăială suplimentară, să trecem la treabă. merida_garantie_biciclete Gamei aferente anului 2015, Merida oferă o garanție de 5 ani pentru rupturi ale cadrelor de oțel, aluminiu și carbon, cu condiția ca acestea să se afle în posesia primului cumpărător. Perioada de 5 ani corespunde actualelor standarde tehnologice care o consideră o durată sigură de funcționare fără probleme a cadrelor. În cazul activării serviciului de garanție, Merida își rezervă dreptul de a oferi o bicicletă de același nivel clientului, sau dacă nu există una de același nivel, una de nivel superior celei aflate în garanție. Solicitările de garanție pentru amortizoare, furcii cu suspensie, componente Shimano sau SRAM sau orice alte componente de orice altă marcă aflate pe cadrele Merida vor fi soluționate de reprezentanții naționali ai respectivelor mărci, nu de către Merida. În orice situație în care se invocă garanția, trebuie contactat reprezentantul Merida de la care a fost achiziționată bicicleta. Cererile de garanție sunt valide doar dacă:
  • Sunt făcute de clientul care a cumpărat bicicleta nouă, de la reprezentantul Merida
  • Acesta prezintă factura prin care dovedește achiziția
  • Prezintă seria și numărul de cadru al bicicletei
Cererile de garanție vor fi acceptate doar dacă:
  • Bicicleta a fost folosită în scopul pentru care a fost destinată
  • A fost inspectată tehnic în primii 500 de kilometri parcurși cu aceasta sau în primele 6 luni de folosință de la data achiziției
  • Include piesele și accesoriile originale
  • Sistemul de suspensii a fost inspectat tehnic cel puțin o dată pe an, la un reprezentant Merida
Garanția nu acoperă și costurile pe care le implică transportul sau manipularea bicicletei. Mai departe, garanția se aplică bicicletelor folosite pentru sărituri, în competiții sau supuse unor sarcini peste limita lor. Acoperirea pentru uz competițional este asigurată doar în cazul bicicletelor făcute pentru curse pe șosea și a cadrelor de mountain bike din carbon destinate acestui scop. Garanția nu acoperă nici pagubele produse de uzură, neglijență, întreținere insuficientă, accidente, expuneri la sarcini care depășesc limita, asamblare incorectă a bicicletei sau piese înlocuite în mod necorespunzător. Respectarea întocmai a instrucțiunilor de montare și a intervalelor de service contribuie la o lungă durată de utilizare a bicicletei. În caz de montare incorectă sau de lipsă a inspecțiilor tehnice, garanția se anulează. Detalii suplimentare pot fi găsite în magazin.